Luni, 14 Iunie, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, a avut loc o acțiune de donare de sânge, inițiată de Biroul pentru Viață al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Alba, în cadrul campaniei „Salvează viața, donează sânge!”.
Pe fondul Pandemiei cu SARS-COV-2, s-a observat o scădere drastică a numărului de donatori de sânge și componente sanguine, plasma convalescentă Covid-19 fiind și ea indispensabilă. La ora actuală, doar 1% din populația țării este înscrisă în rândurile donatorilor, România fiind la coada clasamentului european, astfel înregistrându-se un deficit major de sânge și componente sanguine, donatorii asigurând doar 65% din totalul necesar. Deși beneficiile donării de sânge sunt multiple, nivelul de informare a populației este deficitar, ducând astfel la temeri nejustificate, precum frica contactării unor boli cu transmitere directă, cum ar fi virusurile hepatice B și C.
Donarea de sânge este o procedură medicală simplă și sigură, prelevarea făcându-se într-un sistem autorizat, închis, steril și apirogen; folosindu-se truse sterile și de unică folosință. Beneficiile donării de sânge includ reducerea presiunii sanguine, a glucozei din sânge, îmbunătățirea raportului LDL/HDL, cunoscute drept „colesterol rău”/„colesterol bun”, și îmbunătățirea ritmului cardiac, fiind cunoscut faptul că donatorii fideli prezintă cu 88% mai puține riscuri de infarct miocardic și accident vascular cerebral, afecțiuni care sunt foarte prezente în rândul populației din țara noastră.
Biroul Pentru Viață al Arhiepiscopiei, prin mijloacele de comunicare media actuale, publicații scrise, radio și rețele de socializare, a inițiat o campanie de informare asupra beneficiilor donării de sânge, trăgând, în același timp, un semnal de alarmă cu privire la penuria de sânge din spitalele noastre. Rezultatele promovării în mediul online și prin mijloacele radio a acțiunii de donare de sânge „Sărbătorește dăruind!”, organizată cu ocazia aniversării Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge nu au întârziat să se vadă. Un număr de 47 de donatori dintre cei prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba au fost eligibili pentru donarea de sânge, dintre aceștia, o persoană donând plasmă convalescentă COVID-19.
Campania de donare de sânge rămâne în continuare deschisă, având scopul de a ajuta cât mai mulţi pacienţi care aşteaptă o şansă la viaţă, prin transfuzia de sânge și componente sanguine. Nevoia de sânge rămâne în continuare acută, misiunea noastră, aceea de a proteja și salva viața, fiind de actualitate și imperios necesară, îndemnul nostru rămânând neschimbat: „Salvează viața, donează sânge!”.
Tabita Botoi
Coordonatorul Biroului pentru viață al Arhiepiscopiei Alba Iuliei