Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 19 martie a.c., Protopopiatul Ortodox Sighișoara a organizat o nouă acțiune de donare de sânge. Cu acest prilej, la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiul Târgu-Mureș, 70 de preoți și credincioși de pe raza protoieriei au donat sânge, venind astfel în sprijinul celor aflați în suferință. Pe această cale, ne bucurăm să descoperim jertfelnicia și empatia de care au dat dovadă credincioșii și preoții din protopopiat.
Conștienți fiind de importanța fiecărei picături de sânge pentru cei suferinzi, credincioșii au urmat cu multă dragoste chemării păstorilor duhovnicești, oferind împreună sprijin și mângâiere celor aflați pe patul de spital. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate, cu harul și cu iubirea Sa de oameni, pe cei care au ales să dăruiască o șansă la viață celor bolnavi în această perioadă cu multă încărcătură de sfințenie a Sfântului și Marelui Post.
Pr. protopop Ovidiu Dan