Aproximativ 400 de persoane din protopopiatul Blaj au participat la Marșul pentru Viață

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, duminică, 26 martie, municipiul Blaj a găzduit o nouă ediție a Marșului pentru Viață. Evenimentul s-a derulat începând cu ora 18.00 și a reunit aproximativ 400 de persoane care au mărșăluit pentru dreptul la viață al copilului nenăscut, pentru mame și pentru pruncii lor. Grupurile de oameni care au participat la acest Marș au traversat întregul oraș, prin centru, de la biserica „Sfânta Maria”, din zona Gării, până la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din apropierea Colegiului Național „Inochentie Micu Clain”.

Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu vreme bună, dar și cu o prezență frumoasă atât din punct de vedere numeric, cât și în ceea ce privește calitatea și entuziasmul participanților. Aceștia au purtat zeci de pancarte confecționate de elevi ai școlilor din Blaj și din împrejurimi. Un rod al muncii tinerilor entuziaști au fost și sutele de desene și eseuri pe această temă, lucrări care au fost afișate pe patru panouri mari,în pronaosul bisericii unde s-a încheiat Marșul, spre a fi admirate și lecturate de toți.

De asemenea, tot aici a avut loc o activitate de informare și de promovare a valorilor care au făcut obiectul Marșului pentru Viață, precum și un scurt moment artistic. Acest program, care a durat aproximativ o oră, a fost alcătuit din mai multe elemente, cum ar fi interviul video cu domnul Adrian Moisoiu, binecuvântat de Dumnezeu cu 11 copii, material în cadrul căruia este prezentată bucuria nașterii de prunci, decepția pierderii unei sarcini și provocările pe care le întâmpină o familie numeroasă, dar credincioasă.

Reușita acestui eveniment a fost întregită de un scurt program artistic realizat în cinstea mamelor și a Maicii Domnului, mama noastră a tuturor, de mai multe grupuri de copii de la Colegiul „Inochentie Micu Clain” din municipiul Blaj, pregătiți de doamnele: Mariana Borșan, Dorina Gînța și prof. Alexandra Băcilă, interpretă de muzică populară, care a încântat auditoriul cu un cântec pentru mama și o priceasnă în cinstea Maicii Domnului. Același lucru l-au făcut și elevii Daria Costea, Gheorghe Oprița și Tudor Săcui.

La final, părintele protopop Ovidiu Pop le-a mulțumit tuturor pentru implicare și participare și i-a invitat pe toți să reflecteze atent asupra tuturor celor prezentate. De asemenea, elevilor implicați au primit din partea organizatorilor cărți duhovnicești. Întreaga activitate pro-viață, desfășurată la Blaj, pe 26 martie, a fost o reușită mai ales prin impactul pozitiv asupra participanților, dar și asupra altor cetățeni ai orașului, care au urmărit desfășurarea marșului.

Pr. Ştefan Cătăuţă

Share