21 Februarie 2017
Muzeul Sfintei Filoteia a fost inaugurat duminică de Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, în prezenţa Ministrului grec al Educaţiei, Cercetării şi Cultelor, în calitate de reprezentant al primului ministru. La eveniment au fost prezenţi mai mulţi ierarhi din Biserica Greacă şi din Patriarhia Ecumenică.
În urma celebrării Sfintei Liturghii în cinstea Sfintei Filoteia din Atena [http://basilica.ro/sfanta-filoteia-sarbatorita-in-arhiepiscopia-atenei-liturghie-arhiereasca-si-procesiune-cu-moastele-sfintei/] , Arhiepiscopul Ieronim a oficiat în data de 19 februarie 2017 ceremonia de inaugurare ca muzeu a casei părinteşti a protectoarei capitalei Greciei.
În cuvântul de deschidere, Întâistătătorul Bisericii Greciei a spus că inaugurarea spaţiului reprezintă un motiv de bucurie şi a adăugat că „cei care vor trece pe aici vor afla că în secolul 16, în timpul sclaviei, o femeie a reuşit singură să facă o astfel de lucrare şi să devină model”.
Responsabilitatea generală privind funcţionarea muzeului o va avea organizaţia filantropică Apostolí a Arhiepiscopiei Atenei. Cu ocazia ceremoniei de inaugurare, directorul general, Constantinos Dimtsas, a anunţat că Sfânta Cuvioasă Muceniţă Filoteia va fi ocrotitoarea organizaţiei Apostolí. Această decizie este inspirată de exemplul de credinţă, filantropie şi solidaritate dat de Sfânta Filoteia în timpuri de ocupaţie străină şi de grea încercare pentru poprul elen.
Noul muzeu din Plaka este amenajat într-un conac din perioada turcocraţiei, care a aparţinut familiei ateniene Venizelos din care se trăgea şi Sfânta Filoteia (Syrigas Venizelos, aprox. 1520-1598). Acesta este unul dintre puţinele vestigii arhitecturale rămase din perioada otomană şi cea mai veche casă din Atena.
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/casa-sfintei-filoteia-din-plaka-inaugurata-ca-muzeu-de-arhiepiscopul-ieronim/]