10 Aprilie 2017
De praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, numit și al Floriilor, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din parohia Aiud IV. Comunitatea de credincioși din această parohie este păstorită de către preoții Teofil Sas și Ioan Rusan. În cuvântul de învățătură, Ierarhul nostru, vorbind despre pregătirea spirituală pentru întâmpinarea slăvitului praznic al Paștilor, a spus următoarele:
Șase zile mai sunt până la sărbătoarea cea mare a creștinătății: Învierea lui Hristos. Aceste zile reprezintă un timp potrivit să ne pregătim pentru a-L întâmpina cu vrednicie pe Domnul înviat. Acum este timpul să ne curățim de zgura pasiunilor înrobitoare, să lepădăm omida păcatului și uscătura fărădelegii, precum curățim primăvara pomii din grădina noastră de crengile uscate. Acum este timpul să ne plângem păcatele și să lăsăm ca lacrimile noastre să curgă șiroaie ca cele ale Maicii Domnului lângă crucea Golgotei, pentru că ele sunt cel mai bun burete de șters păcatele de pe tabla vieții noastre. Să ne fie clar că ramurile verzi pe care ni le oferă Biserica, astăzi, și pe care le ținem în mâinile noastre sunt semnul predării noastre lui Hristos, Domnul și Împăratul nostru, prezent în Biserică, Ierusalimul legământului celui nou.