Vizite pastorale în municipiul Târgu-Mureș

15 Mai 2017
Imaginea a fost ștearsă.În prima parte a acestei săptămâni, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, efectuează o serie de vizite pastorale în protoieriile Târgu-Mureș, Reghin și Sighișoara. Astăzi, Ierarhul nostru a vizitat mai multe instituții, școli și parohii din municipiul Târgu-Mureș.

În prima parte a zilei, Arhipăstorul Alba Iuliei s-a întâlnit cu domnul Dr. Lucian Goga, prefect al Județului Mureș. După această întrevedere, Înaltpreasfinția Sa a vizitat sediul Consiliului Județean Mureș, unde a fost întâmpinat de către domnii Peter Ferenc și Ovidiu Dancu, în calitate de președinte, respectiv vicepreședinte al instituției. Prin aceste întâlniri se dorește stabilirea unei colaborări eficiente între Biserică și Stat, în slujirea poporului.

În continuare, Chiriarhul nostru a poposit în mijlocul angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” din Târgu-Mureș, cărora le-a adresat un cuvânt despre caracterul nobil al misiunii pe care aceștia o îndeplinesc pentru binele și siguranța cetățenilor. În semn de prețuire, Inspectorul șef, General de brigadă Dr. Ing. Dorin Oltean, i-a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu o plachetă specială din partea unității pe care o reprezintă.

După acest frumos moment, Părintele Arhiepiscop Irineu s-a întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale „Dacia” din Târgu-Mureș. Acestor mici învățăcei, Arhiereul nostru le-a vorbit despre importanța cunoașterii tainelor credinței noastre și despre roadele pe care le aduce participarea la slujbele Bisericii în viețile lor. Această unitate școlară se află sub coordonarea doamnei director Claudia Chebuțiu.

După întâlnirea cu elevii claselor V-VIII, Ierarhul nostru a salutat misiunea Serviciului Român de Informații Mureș pentru apărarea țării noastre, câștigată cu multe jertfe și chiar cu prețul sângelui de către vrednicii noștri înaintași. Înaltpreasfinția Sa a urat mult spor echipei conduse de către Domnul comandant Ioan Mocanu, în lucrarea pe care o are de îndeplinit.

În a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu a vizitat parohiile Târgu-Mureș XIV și Târgu-Mureș XVI. La biserica parohiei Târgu-Mureș XIV, unde păstorește părintele Ioan Chebuțiu, sunt în derulare lucrările de pictură din nou, realizate de către pictorul Adrian Sicoe. De asemenea, părintele paroh se îngrijește și de construirea unui sediu administrativ și a unui centru social-misionar pentru membrii comunității din cartierul Mureșeni. În parohia nou-înființată Târgu-Mureș XVI, enoriașii au format o comunitate bine închegată în jurul parohului lor, preotul Nicolae Gînța, dovedind multă dragoste pentru cele sfinte.

În cadrul acestor vizite arhierești, Părintele Arhiepiscop Irineu i-a îndemnat pe preoţii parohi să dea dovadă de râvnă în păstorirea turmei cuvântătoare. Iar pe creştini, prin cuvintele sădite în suflete, a încercat să îi facă conştienţi de nobleţea sfântă primită la Botez. Această nobleţe trebuie concretizată prin credinţă dreaptă şi prin vieţuire evanghelică exemplară.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.
Share