Sfinții Împărați Constantin și Elena ocrotitorii Parohiei Sighișoara VII

22 Mai 2017
Imaginea a fost ștearsă.Luna mai este o prelungire a bucuriei Învierii, o pată de culoare prin multitudinea florilor care ne bucură privirile, o oază de trăire duhovnicească pentru credincioșii parohiei Sighișoara VII și pentru Școala Gimnazială „Zaharia Boiu” din parohia noastră, care la data de 23 Mai 1996, și-a deschis larg porțile, spre luminarea elevilor.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Irineu și cu purtarea de grijă a preacucernicului părinte protopop Ovidiu Dan, Parohia Ortodoxă Sighișoara VII, și-a prăznuit ocrotitorii spirituali: Sfinții Împărați și întocmai cu apostolii, Constantin și Elena.

Parohia a luat ființă în anul 1999 prin punerea pietrei de temelie a bisericii la data de 26 octombrie 2005. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu a binecuvântat demisolul bisericii în ziua de 25 iunie 2013, astfel credincioșii din cartierul Bărăgan al Sighișoarei și-au găsit tihna unui spațiu de rugăciune.

Evenimentele legate de hramul bisericii parohiale au debutat în după amiaza zilei de sâmbătă, 20 mai a.c. când a fost săvârșită vecernia sărbătorii, de către un sobor de preoți. Răspunsurile la strană au fost date de elevi ai Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu” din localitate, conduși de inimoasa profesoară de religie, Alina Cioloca.

Prezent la eveniment, părintele inspector de religie, dr. Claudiu Dorin Chiorean a adresat, elevilor și credincioșilor prezenți la eveniment, un emoționant cuvânt de învățătură după care a urmat festivitatea de premiere a elevilor participanți la Olimpiada de Religie și Concursul „Atleți pentru Hristos”. Au fost premiați cu diplome de participare și mici cadouri din partea gazdelor pr. Tofan Ioan Claudiu și pr. Fusaru Mircea, un număr de 12 elevi ai școlii noastre, precum și elevi de la Școala Gimnazială „Aurel Mosora”, îndrumați de d-na prof. Cristina Tofan, elevi de la Școala Gim. „Miron Neagu”, îndrumați de d-na prof. Mihaela Ghinea și elevi de la Școala Gim. din Albești, îndrumați de d-na prof. Georgeta Corfariu. Dintre elevii participanți la olimpiadă s-au evidențiat cu rezultate deosebite, îndrumați de d-na prof. Alina Cioloca, elevi ai parohiei noastre: Maria Fusaru (clasa a VI-a) cu nota 10 și Radu Stan (clasa a VIII-a,) care a reprezentat cu demnitate județul Mureș la faza națională a Olimpiadei de Religie de la Craiova.

În cuvântul de învățătură, părintele Inspector a evidențiat roadele credinței lucrătoare prin iubire și răbdare, încurajând elevii de a repeta experiența participării la olimpiada de religie și în anul viitor cu și mai mult drag.

După premiere, elevii clasei a III-a A au interpretat sceneta religioasă: „Anotimpurile înveșmântate în sărbători”și au recitat poezii închinate Sfinților Împărați Constantin și Elena. Prin dăruirea și devotamentul lor au adus multă sensibilitate în sufletele credincioșilor prezenți la eveniment. În încheierea programului, elevi din clasele V- VIII, au lăudat pe Dumnezeu prin pricesnele interpretate și Axionul Invierii.

Ziua de prăznuire a Sfinților Împărați a fost marcată de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la care a participat mulțime de credincioși și copii ai parohiei, îmbrăcați în straie populare. La sfârșitul Sfintei Liturghii, am avut bucuria de a audia un șirag de pricesne, interpretat de membrii corului „Nicolae Bogdan”, conduși de d-na prof. de muzica Anda Moldovan.

Luând ca îndemn cuvintele Sfintilor Împărați: „ I-am închinat lui Dumnezeu sfânta trudă a brațelor noastre”( Eusebiu de Cezarea), am încercat și noi să-I închinăm lui Dumnezeu truda acestor zile.

Pr. Ioan Claudiu TofanImaginea a fost ștearsă.Imaginea a fost ștearsă.
Share