23 Mai 2017
Biserica Poloniei a fost prima Biserică Ortodoxă Autocefală care a răspuns pozitiv propunerii Patriarhiei Române de a introduce sfinţi români în calendarul bisericesc local.
Potrivit unui comunicat remis de cancelaria sinodală, în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Poloniei din data de 16 mai, ierarhii polonezi au decis trecerea în calendarul local a unor sfinţi români.
Înaltpreasfinţitul Părinte Jerzy (Gheorghe), Arhiepiscop ales al Eparhiei de Wrocław și Szczecin, a declarat pentru Basilica.ro că Sfântul Sinod al Bisericii Poloniei a aprobat trecerea în calendar a unui număr de aproximativ patruzeci de sfinţi români canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română începând cu anul 1950.
Conform rânduielii bisericeşti, după ce Sfântul Sinod al unei Biserici Ortodoxe locale hotărăşte canonizarea unui sfânt, celelalte Biserici surori sunt informate cu privire la această decizie prin intermediul unei scrisori fraterne. Prin această scrisoare se adresează şi rugămintea ca sfântul respectiv să fie introdus în calendarul bisericesc local în vederea confirmării şi consfinţirii cinstirii sale de către poporul binecredincios de pretutindeni.
În ultimii ani, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în calendar a mai multor sfinţi canonizaţi de Bisericile Ortodoxe surori. Printre aceştia se numără: Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Sfântul Cuvios Gheorghe din Drama, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. De asemenea, de curând, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a aprobat icoana Sfântului Cuvios Porfirie Cavsocalivitul în vederea trecerii sale în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Lista Sfinţilor Români introduşi în calendarul Bisericii Ortodoxe Poloneze (în ordinea cronologică a datelor de pomenire):
Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti (10 ianuarie);
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului (11 aprilie);
Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului (14 aprilie);
Sfântul Ierarh Simion Ştefan, mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie);
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie);
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici (3 mai);
Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie);
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (2 iulie);
Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion diaconul (8 iulie);
Sfinţii Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche (21 iulie);
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (26 iulie);
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (5 august);
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august);
Sfinţii Martiri Brâncoveni Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache (16 august);
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic (16 august);
Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei (30 august);
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) (1 septembrie);
Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (7 septembrie);
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău (9 septembrie);
Sfântul Voievod Neagoe Basarab (26 septembrie);
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (27 septembrie);
Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie);
Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti (28 octombrie);
Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu (12 noiembrie);
Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (30 noiembrie);
Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie);
Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (26 decembrie).
BASILICA [http://basilica.ro/patruzeci-de-sfinti-romani-vor-fi-introdusi-in-calendarul-bisericii-ortodoxe-poloneze/]