Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a liturghisit la Mănăstirea Cheile Cibului

29 Mai 2017
În Duminica a 7-a după Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Cheile Cibului. Această oază monahală este condusă de către maica stareță Andreea Stan. În cadrul slujbei, Ierarhul nostru l-a hirotonit preot pe ierodiaconul Mihail, pe seama Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa.

În omilia rostită, Arhipăstorul Alba Iuliei a spus următoarele: „Sfidați deșertăciunea și idolatria acestei lumi trecătoare și să nu neglijați slujirea pe care o datorăm lui Hristos, singurul Care dă sens vieții noastre și ne face fericiți. Departe de Hristos, nu găsim decât zbucium, tristețe și oboseală, dar alături de Hristos, noi avem liniște, bucurie și odihnă. Cu Hristos chiar în moarte găsim Învierea. De aceea, Sfântul Apostol Pavel ne spune răspicat: «Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde este Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu»”.
Share