6 Iunie 2017
În Lunea de după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, când Biserica noastră cinsteşte pe Preasfânta Treime, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor pelerini prezenţi la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Măgina, protopopiatul Aiud, care în această zi şi-a sărbătorit hramul. Această oază monastică se află sub povăţuirea părintelui stareţ Serafim Cruceanu. Arhipăstorul nostru a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii monument istoric, după care, în altarul de vară, a celebrat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. La momentele rânduite, Chiriarhul nostru l-a hirotonit diacon pe tânărul Alexandru Puiu, iar pe diaconul Bogdan Culici l-a hirotonit preot, pe seama parohiei Criş, protopopiatul Sighişoara.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a spus următoarele: „Datori suntem noi, creştinii, să poposim cât mai des în casa Domnului şi să iubim Biserica, locul în care se concentrează la maximum iubirea şi sfinţenia Preasfintei Treimi, a Sfintei Treimi, Care ne eliberează de patimi şi nevoi, oferindu-ne harul sfinţitor, mângâiere, iertare de păcate şi mulţime de daruri duhovniceşti. Haideţi să-L adorăm pe Dumnezeu Cel întreit în Persoane şi Unul în fiinţă şi să mărturisim cu speranţă: «Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie»”.