2 August 2017
Ieri, 1 august a.c., în prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a participat la slujba Vecerniei mici și a Paraclisului Maicii Domnului, săvârșite în Catedrala Reîntregirii. Acum, la începutul Postului, Arhipăstorul nostru a fost prezent în mijlocul credincioșilor, adresându-le cuvinte de zidire duhovnicească, asigurându-i totodată că pe parcursul acestor zile de asceză, meditație și rugăciune ei se află sub purtarea de grijă a Maicii Domnului, fiind ocrotiți de dragostea ei maternă. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor la finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „A început Postul Adormirii Maicii Domnului, un sezon liturgic plin de binecuvântări cerești. Este un prilej providențial, sau un privilegiu pentru noi, ca în această perioadă să vorbim despre Maica Domnului cu recunoștință și să înțelegem mai adânc rolul formidabil pe care l-a avut în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Din ziua de Rusalii, strănepoata regelui David sau Maria din Nazaretul Galileii, devine Maica Bisericii, și în această calitate veghează neîncetat asupra noastră cu o grijă maternă și ne ajută mereu să ne menținem conștiința de creștini și apoi să dobândim mulțime de daruri de la Hristos, Fiul ei biruitor și Capul Bisericii”. Cinstirea Fecioarei Maria a existat încă de la început în cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe. Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, element fundamental în cadrul cultului marian, este citit de către credincioși atât în perioada postului, cât și la vreme de încercare. În acest timp de primenire sufletească, în bisericile din Eparhia Alba Iuliei se săvârșește zilnic slujba Paraclisului Maicii Domnului, urmată de prezentarea unor meditații duhovnicești despre icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.