Târgul Naţional de Turism Rural Albac, judeţul Alba

1 Septembrie 2017
Staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni este, în perioada 1-3 septembrie, gazda Târgului Naţional de Turism Rural, cea mai importantă manifestare de acest gen, din România, la care participă zonele rurale cu potenţial turistic din întreaga ţară. Târgul reuneşte cererea şi oferta din turismul rural, cu scopul de a promova şi gastronomia, tradiţiile, meşteşugurile populare şi folclorul.

Staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni găzduieşte, în perioada 1-3 septembrie, Târgul Naţional de Turism Rural – cel mai important târg de turism rural din România. Evenimentul este cel mai longeviv şi cel mai mare târg de promovare a turismului rural din România reunind reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice, precum şi reprezentanţi ai unor judeţe şi localităţi cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural, conform unui comunicat al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

„Vineri, în prima zi a târgului, organizatorii au pregătit pentru reprezentanţii agenţiilor de turism participante un info-trip, în care vor prezenta un circuit turistic complex, în cadrul căruia turistul îşi începe vizita în Alba Iulia, loc încărcat de istorie, poate degusta apoi vinurile de Cimbrud la Casa Domeniile Vinului, se bucură de frumuseţea arhitecturii unice a satului Rimetea, iar în final se încarcă de spiritualitate la Mânăstirea Lupşa. În paralel, la Albac participanţii veniţi din întreaga ţară sunt primiţi pentru a-şi amenaja standurile şi expoziţiile, iar pentru turiştii dornici să petreacă în natură câteva zile liniştite va fi deschis oficial un spaţiu special de campare în care vor avea gratuit curent electric şi apă”, conform organizatorilor.Ediţia din acest an a Târgului Naţional de Turism Rural va fi deschisă oficial, sâmbătă, la ora 10.00 când participanţii sunt invitaţi să vadă oferta zonelor turistice prezente la târg, precum şi ateliere de meşteşuguri populare şi de gastronomie tradiţională amenajate special în zona expoziţională.

În acelaşi timp, va avea loc şi vernisajul unei expoziţii de artă fotografică cu instantanee realizate de clasa de arte vizuale a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, coordonată de Vasile Sârb. Reprezentanţii agenţiilor de turism vor fi provocaţi şi sâmbătă la un nou info-trip de această dată în zona Munţilor Apuseni.Sâmbătă, de la ora 15.00 este programată vizionarea filmului „Monografia etnografică a comunei Albac”, iar de la ora 16.00 va debuta prima ediţie a Concursului de interpretare la tulnic „In memoriam Elena Pogan”, în care vor evolua şi ansamblurile folclorice din Unirea, „Brădeana” din Sohodol şi „Arieşul” din Câmpeni, Alba.

În premieră în acest an, Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac cuprinde şi un concurs inedit, „Comoara ascunsă din staţiunea turistică Albac”, la care vor participa zeci de mebri ai cluburilor de orientare turistică din ţară. La ora 17.00 va avea loc la sediul Primăriei comunei Albac, conferinţa naţională „Turismul rural românesc – tradiţie şi modernitate” în care vor fi dezbătute strategiile naţionale şi regionale pentru dezvoltarea turismului rural, legislaţia în domeniu şi, totodată, vor fi prezentate şi exemple de bune practici din turism. Seara se va încheia cu un concert de muzică folk în care vor evolua Ionel Eremia şi Mădălina Amon, Grupul „Primavera” al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, iar momentul cel mai aşteptat va fi recitalul Trupei Talisman, invitat special fiind naistul Nicolae Voiculeţ, Ambasador al Turismului Rural Românesc. Evenimentul va continua cu un foc de tabără şi focuri de artificii.

Ziua de duminică este dedicată gastronomiei, meşteşugurilor tradiţionale şi folclorului, iar organizatorii au pregătit demonstraţii gastronomice, demonstraţii de măiestrie meşteşugărească realizate de meşteri populari, o paradă a portului popular autentic şi un spectacol de folclor. Reprezentanţii agenţiilor de turism vor participa duminică la un nou info-trip de această dată în zona Munţilor Apuseni, care va include vizitarea unor obiective turistice spectaculoase precum Cascada Pişoaia, Dealul cu Melci, rezervaţii protejate, sau Muzeul Memorial „Avram Iancu”.

Târgul se va încheia, duminică seara, cu un spectacol folcloric în care vor evolua ansamblurile folclorice: „Dor Teiuşan” din Teiuş, „Floare de Colţ” din Galda de Jos, „Vinţana” din Vinţu de Jos, alături de care vor evolua şi interpreţii Floarea Livia Alexandra şi Alexandra Vădan. Spectacolul va continua cu Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba, alături de interpreţii Cătălin Haşa, Roxana Reche, Nicolae Tuhuţ, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Nicolae Plută, Cornel Borza, Ioana Breda Morar, Leontina Fărcaş şi Marinela Baba. Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Alexandru Pal.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este unicul târg de turism rural din Transilvania fiind cel mai longeviv şi important din România. Cea de-a XIII-a ediţie a evenimentuloui este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - Filiala Alba. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba, conform Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Share