12 Septembrie 2017
Marți, 12 septembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la expoziția de carte veche intitulată Tipăritu-s-au în Ardeal, în cetatea Belgradului. 450 de ani de la tipărirea primei cărți la Alba Iulia. În cadrul expoziției au fost prezentate exemplare de carte veche, apărute începând cu secolul al XVI-lea, în diverse tipografii care au funcționat în vechea capitală a Transilvaniei: Hoffhalter, Tipografia Princiară (Typis Principis), Tipografia Mitropoliei și Tipografia Episcopală (Typis Episcopalibus). Volumele expuse sunt lucrări teologice, filosofice sau manuale școlare, dintre care se remarcă exemplare unicat dar și cărți cu semnături ale unor personalități, precum Sfântul Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei, principele Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi I. Cu acest prilej al vernisării, Părintele Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt despre importanța cărții vechi în conștiința identitară spirituală și națională. Ierarhul nostru a subliniat rolul pe care l-a avut Biserica strămoșească în tipărirea primelor cărți în limba română. În acest fel, poporul român a avut acces la cuvântul lui Dumnezeu și a putut asculta cultul divin în dulcele grai românesc. Prin slujitorii săi consacrați, Biserica a stat la temelia unei culturi românești autentice și sănătoase, oferind mereu lumină, bucurie și nădejde bunilor noștri înaintași, fiind mama spirituală a neamului nostru, după cum afirma poetul național Mihai Eminescu.