17 Octombrie 2017
Marți, 17 octombrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a participat la prima conferință preoțească de toamnă din acest an, organizată în protopopiatul Luduș. Având în vedere tematica Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, conferințele pastoral-misionare din a doua parte a anului se desfășoară sub genericul Jertfelnicie și mărturisire în lucrarea preoțească. Sub povățuirea părintească a ierarhilor Bisericii noastre, în frunte cu vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, preoții au mărturisit necontenit învățăturile Evangheliei și s-au jertfit pentru apărarea dreptei credințe. În cadrul conferințelor, preoții vor susține referate în care vor prezenta trei aspecte referitoare la tema propusă. În primul rând, va fi surprinsă slujirea iubitoare și jertfitoare a păstorului sufletesc care este persoana investită cu putere de sus, părtașul la starea de jertfă a lui Hristos și cel ce se sacrifică pentru păstoriții săi. În al doilea rând, după această prezentare generală, vor fi ilustrate chipuri sacerdotale de mărturisitori din temnița Aiudului, care au înțeles misiunea lor de păstori sufletești. Printre mulți alții, exemple elocvente în acest sens sunt preoții Ioan Iovan – slujitor al Preacuratelor Taine, Arsenie Papacioc – rugător fierbinte către Dumnezeu și Gheorghe Calciu – propovăduitor neînfricat al Adevărului. În al treilea rând, vor fi dezbătute anumite provocări și exigențe pastorale în societatea contemporană: duhul lumii secularizate și tactul pastoral, avatarurile anticlericalismului și prudența clericală, criza morală și antidotul duhovnicesc. Conferința pastoral-misionară din protopopiatul Luduș a debutat începând cu ora 10.00, cu slujba de Te-Deum, oficiată la biserica parohială cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din oraș. După momentele de rugăciune, la sediul Protopopiatului Ortodox Luduș au fost prezentate lucrările conferinței de către preoții Ioan Florea – parohia Zau de Câmpie, Sebastian Bold – parohia Șăulia de Câmpie, și Ioan-Marius Seicean - parohia Sfântul Gheorghe.
Adresându-se preoților din protopopiatul Luduș, Chiriarhul Alba Iuliei a spus: „În lumea noastră răzvrătită şi înrăită este multă nelegiuire: crime, violuri, avorturi, divorţuri, păcate împotriva firii, poluarea mediului înconjurător şi altele. Noaptea păcatului a cuprins lumea, iar răul s-a răspândit pretutindeni ca un cancer înfiorător. Hristos are nevoie de preoţi preocupaţi de a sculpta, zi de zi, efigia Sa divină pe chipul creştinilor. De asemenea, Mântuitorul nostru are nevoie de preoţi dăruiţi, în primul rând, realităţilor suprafireşti, ca să însufleţească viaţa reală a omului de azi. De îndeplinirea misiunii preoţeşti depinde, în mare parte, vitalitatea Bisericii lui Hristos pe pământ. După Sfântul Vasile cel Mare, preoţii trebuie să arate «râvnă şi sârguinţă pentru a aduce o îmbunătăţire cât de mică Bisericii»”. De asemenea, astăzi s-a desfășurat conferința preoțească de toamnă și în protopopiatele Sighișoara și Târnăveni, urmând ca mâine Părintele Arhiepiscop Irineu să poposească în mijlocul preoților din protopopiatul Aiud. Prin aceste întâlniri ale Ierarhului nostru cu preoții pe care-i povățuiește se întărește unitatea de credință și de simțire duhovnicească a păstorilor de suflete, dobândind putere și entuziasm dinamic în păstorirea turmei cuvântătoare a lui Hristos pe calea mântuirii.