Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş au ajuns la Alba Iulia

21 Octombrie 2017
În după-amiaza zilei de vineri, 20 octombrie a.c, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de clerul şi credincioşii din municipiul Alba Iulia, a întâmpinat delegaţia ce a însoţit racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş. Sfintele moaşte au fost aduse spre închinare în Cetatea Marii Uniri, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de o delegaţie condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. După întâmpinarea sfintelor moaşte, cei doi ierarhi, împreună cu sfinţiţi slujitori şi cu credincioşii prezenţi, au înconjurat Catedrala Arhiepiscopală, cântând troparul Sfintei Muceniţe Filofteia şi al Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni. În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a subliniat istoria zbuciumată a Transilvaniei, marcată de mari tensiuni confesionale, viaţa mucenicească a sfinţilor pomeniţi, precum şi datoria de a ne aminti de înaintaşii noştri, urmându-le credinţa şi faptele. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Calinic a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre intensa viaţă duhovnicească din zonei Transilvaniei, subliniind în acelaşi timp unitatea, de credinţă şi de neam, a românilor din ambele părţi ale Munţilor Carpaţi. În continuare, a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litia, urmată de Utrenie, Ceasul I şi Acatistul Sfintei Mucenițe Filofteia. Răspunsurile au fost oferite de corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, dirijat de părintele Domin Adam. Până luni dimineaţa, credincioșii se vor putea închina cinstitelor moaște.
Share