23 Octombrie 2017
Sărbătoarea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni a continuat duminică, 22 octombrie a.c., când Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Începând cu ora 9.30, soborul clericilor, împreună cu Înaltpreasfinţitul Calinic, a plecat în procesiune înspre scena special amenajată în faţa Catedralei arhiepiscopale. După ce clericii s-au închinat la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, așezate spre închinare în incinta complexului arhiepiscopal, a urmat celebrarea Dumnezeieștii Liturghii. La momentul împărtăşirii slujitorilor altarului, Preacuviosul Părinte Protosinghel Caliopie Ichim, stareţul Mănăstirii Curtea de Argeş, a rostit omilia, în care a prezentat înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice duminicale. La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Calinic a pus la sufletele credincioşilor un cuvânt în care a evidenţiat viaţa Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, mărturisirea făcută de ei precum şi dârzenia cu care au apărat Ortodoxia şi drepturile românilor din Transilvania. Iubirea pentru ţară şi credinţă, de care au dat dovadă Sfinţii Ardeleni, trebuie să fie un model şi pentru românii ortodocşi de astăzi, care trebuie să îşi amintească mereu de faptele lor şi să le aducă un pios omagiu. În încheiere, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit pentru cordiala invitaţie, adresată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, de a aduce moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia la Alba Iulia, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Ardeleni, precum şi pentru călduroasa primire de care delegaţia de la Curtea de Argeş a avut parte.