Liturghie arhierească la Mănăstirea de la Dumbrava

27 Octombrie 2017
Joi, 26 octombrie a.c., când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dumbrava, protopopiatul Aiud, cu prilejul hramului. Înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi, Ierarhul nostru a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. Rostind frumoase cuvinte despre exemplul demn de urmat al Sfântului Mucenic Dimitrie, în omilia sa, Arhipăstorul nostru a spus: „Din pilda vieţii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie se vede că nu putem atinge desăvârşirea sau sfinţenia fără dăruire, fără ardere cu duhul, fără lepădare de sine, fără jertfirea propriei vieţi. În artă, în ştiinţă, în tehnică, marile realizări nu sunt rezultatul unui moment de înflăcărare genială, ci sunt rezultatul unei necurmate nevoinţe, ale unui efort perpetuu. Acelaşi lucru este valabil și pe plan spiritual. Fără efort nu putem ajunge la Dumnezeu, nu putem primi cununa vieţii. Mântuitorul, când era printre noi, spunea: «Împărăţia cerurilor se ia cu stăruinţă, cu asalt, şi cei dau asaltul o cuceresc pe ea». Iar venerabilul bătrân din Muntele Athos, Gheron Iosif, zice: «Când vor veni asupra ta tirurile vrăjmaşilor, să nu te înfricoşezi, ci să le înfrunţi cu bărbăţie, ca un ostaş al lui Hristos. Aici pe pământ este lupta, dincolo este odihna. Aici este exilul, dincolo patria»”.
Share