6 Noiembrie 2017
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.
Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române aproape trei decenii (24 mai 1948-†26 martie 1977), în timpul celei mai aprige persecuții a acesteia de către regimul politic ateist instalat la putere în România după luna martie 1945. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, în acelaşi timp, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au împotrivit comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea instituţiei Bisericii şi a lucrării ei liturgice şi pastorale, pentru ca aceasta din urmă să slujească permanent un popor creştin, dar oprimat de un regim ateu. Este semnificativă în acest sens încercarea de a contracara propaganda ateistă, lansată imediat după impunerea regimului comunist prin interzicerea educației religioase în școală și naționalizarea școlilor confesionale (decretul nr. 175/3 aug. 1948), îndepărtarea ostentativă din școli a icoanelor și a oricărui simbol religios. Pentru ca Hristos să fie în continuare împărtășit copiilor, la inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod, profitând de echivocul legii cultelor, care nu conținea vreo prevedere referitoare la orele de catehizare, și de refuzul Ministerului Cultelor de a se pronunța, a aprobat desfășurarea acestora (oct. 1950). În contextul reorganizării învățământului teologic ortodox, în condiţiile impuse de Legea pentru regimul general al cultelor (Decretul nr. 177/4 aug. 1948), Patriarhul Justinian a fost preocupat de creșterea calitativă a actului educațional, de elaborarea unor manuale care să garanteze o solidă pregătire teologică și de recrutarea unui corp profesoral de mare valoare, în care au fost menţinuţi chiar și teologi având cazier politic, precum și intelectuali mireni consideraţi „indezirabili” de regimul comunist. Deși autoritățile comuniste au înăsprit cenzura, Patriarhul Justinian a impulsionat publicarea unui număr impresionant de cărți religioase. La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au fost imprimate două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), cu tiraje foarte mari, mai multe ediţii ale cărților de cult, dar și scrieri teologice și duhovnicești, cărți de rugăciune și de învățătură ortodoxă. Periodicele bisericești, al căror număr a sporit prin apariția a cinci reviste mitropolitane și a uneia centrale, Ortodoxia, au găzduit în paginile lor și textele unor intelectuali interziși în publicațiile academice oficiale. Calitatea publicațiilor teologice româneşti a fost apreciată în întreg spațiul ortodox. În pofida regimului politic ostil din România, Biserica Ortodoxă Română a continuat și a intensificat activitățile administrative, pastoral-misionare și cultural-educaționale. A fost adoptat un nou Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (19-20 oct. 1948). Patriarhul Justinian a încercat să oprească sau să diminueze agresiunile puterii totalitare la adresa monahismului ortodox, pe care l-a considerat un bastion al luptei spirituale împotriva comunismului. După deposedarea mănăstirilor de o mare parte a bunurilor lor (martie 1949), Patriarhul Justinian a reuşit să creeze surse de finanțare care să permită așezămintelor monahale să supraviețuiască în vremurile vitrege care se întrezăreau. Cu multă chibzuință, a susținut înființarea în incinta mănăstirilor a unor ateliere meșteșugărești care să execute comenzi ale unităților de stat, asigurându-și astfel veniturile care le ajutau să funcţioneze. Astfel, monahii şi monahiile care au rămas în mănăstiri le-au salvat și au afirmat utilitatea unirii rugăciunii cu munca. Patriarhul s-a opus cu vehemență proiectului de aşa-zisa „reformă” a mănăstirilor, obligând regimul politic să-și asume singur promulgarea nocivului Decret 410 (28 oct. 1959), care a dat o grea lovitură vieții monahale prin desființarea multor așezăminte și reducerea semnificativă a numărului monahilor. După aplicarea decretului, el a încercat să-i atenueze efectele, reușind să ocrotească mulți monahi care se opuneau regimului comunist şi construirii unei societăți fără Dumnezeu. Datorită eforturilor Patriarhului Justinian, au fost construite și mai ales restaurate numeroase biserici și mănăstiri. A acordat o atenție deosebită așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor, fiind cinstit între ctitorii-restauratori ai Mănăstirilor Radu-Vodă, Ghighiu, Ciorogârla și Zamfira și între ctitorii iniţiatori ai Schiturilor Techirghiol, Dragoslavele, Cricov-Jercălăi. De asemenea, i se datorează restaurarea Catedralei și a Paraclisului Patriarhal, a Palatului Cancelariei Sfântului Sinod și înființarea Bibliotecii Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim. În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă, dar și așezăminte sociale pentru preoți bătrâni și singuri. Pe durata păstoririi sale, s-au organizat mari evenimente care au ridicat prestigiul Bisericii noastre: la 28 februarie 1950, în plin regim stalinist, din inițiativa sa, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în România. Patriarhul Justinian a fost un promotor al dialogului panortodox și inter-creștin. Paralel cu bogata sa activitate cultural-misionară și administrativă într-o vreme de dictatură comunistă, plină de restricții şi presiuni asupra vieții Bisericii, el a reuşit, cu răbdare constantă şi înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu Bisericile Ortodoxe surori şi cu alte comunități creştine. A reprezentat, cu demnitate şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri interortodoxe sau intercreştine.Alături de Patriarhul Justinian, la loc de cinste se numără mulţi ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 2000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia, de cele mai multe ori pentru acuzații total nefondate, dar consideraţi periculoși pentru regimul comunist. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au făcut din Biserica Ortodoxă Română una dintre instituțiile fundamentale ale rezistenței neamului românesc împotriva ateismului militant. Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor clerului și a intervenit în favoarea clericilor arestați, de cele mai multe ori socotiţi ca fiind „vinovați” numai pentru a fi împărtășit alte valori decât cele ale ateismului materialist. Sunt foarte numeroase mărturiile despre intervențiile sale în favoarea eliberării preoților arestaţi, fapt care a produs nemulţumire autorităţilor comuniste. Pe mulți dintre cei pe care regimul comunist îi considera „reacționari”, Patriarhul Justinian i-a menţinut în cercul său de colaboratori, apărând astfel teologi, preoți și monahi suspecţi pentru atitudinea lor anticomunistă. Când, între anii 1958-1959, a început un nou val de represiune asupra clericilor, Patriarhul Justinian nu a putut împiedica arestarea unor colaboratori apropiați, a unor duhovnici apreciați și a unor străluciți profesori de teologie, ceea ce evidențiază limitele demersurilor sale de a reduce amploarea persecuțiilor. Însă, după ispășirea pedepsei, mulți dintre supraviețuitorii lagărelor comuniste, lipsiți complet de mijloace de subzistență, au fost reintegrați în preoție sau încadrați în structurile administrative și în instituțiile de învățământ ale Bisericii. Dragostea Patriarhului Justinian față de Biserica lui Hristos i-a dat curajul să înfrunte regimul politic în pofida tuturor amenințărilor și să fie un apărător înțelept al Ortodoxiei în timpul comunismului.În acest an, în care îl comemorăm pe vrednicul de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist, am avut bucuria de a primi, la prăznuirea hramului Catedralei Patriarhale din București, vizitele frățești ale Întâistătătorilor și Ierarhilor delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în secolul 20 sub dictatura comunistă: Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia. Ca şi Biserica Ortodoxă Română, aceste Biserici au trecut prin aceleași încercări dramatice şi tragice în perioada dictaturii comuniste. Prezența acestor Biserici Ortodoxe surori la București a avut și o valoare de simbol – aceea de a comemora în stare de comuniune eclezială pe ierarhii, clericii și creștinii ortodocși din diferitele Biserici Ortodoxe Autocefale din Europa Răsăriteană, care, în timpul regimului comunist, au mărturisit, adeseori cu prețul vieții, credința lor statornică în iubirea Preasfintei Treimi. Actul solemn comemorativ semnat de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și proclamat în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Patriarhală din București în ziua prăznuirii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie 2017) reflectă recunoștința față de toți apărătorii Ortodoxiei din timpul comunismului. Suferințele acestora constituie dovezi ale credinței și jertfelniciei creștine pe care trebuie să le prețuim, să le păstrăm permanent în memorie și să le transmitem generației prezente și celei viitoare. Dăruirea de sine a Patriarhului Justinian, exprimată în lucrarea sa administrativă, pastorală, misionară, culturală şi socială, pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos de credinţă vie şi de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale. A fost un patriarh iubitor de Hristos şi de Biserică, rugător şi luptător, harnic şi darnic, patriot şi deschis spre cooperare cu alte popoare, mult îndurător şi apoi biruitor, un dar al lui Dumnezeu în vremuri grele, cultivat cu multă osteneală spre binele Bisericii. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvinteze lucrările acestei conferinţe pastoral-misionare şi să ne dăruiască tuturor ajutorul Său pentru a fi şi nou slujitori vrednici ai Bisericii Sale!
† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: ZL/ Mircea Popa
Patriarhul Justinian Marina a fost întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române aproape trei decenii (24 mai 1948-†26 martie 1977), în timpul celei mai aprige persecuții a acesteia de către regimul politic ateist instalat la putere în România după luna martie 1945. Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe camuflate sub un discurs „favorabil” pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, în acelaşi timp, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate. Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au împotrivit comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura continuitatea instituţiei Bisericii şi a lucrării ei liturgice şi pastorale, pentru ca aceasta din urmă să slujească permanent un popor creştin, dar oprimat de un regim ateu. Este semnificativă în acest sens încercarea de a contracara propaganda ateistă, lansată imediat după impunerea regimului comunist prin interzicerea educației religioase în școală și naționalizarea școlilor confesionale (decretul nr. 175/3 aug. 1948), îndepărtarea ostentativă din școli a icoanelor și a oricărui simbol religios. Pentru ca Hristos să fie în continuare împărtășit copiilor, la inițiativa Patriarhului Justinian, Sfântul Sinod, profitând de echivocul legii cultelor, care nu conținea vreo prevedere referitoare la orele de catehizare, și de refuzul Ministerului Cultelor de a se pronunța, a aprobat desfășurarea acestora (oct. 1950). În contextul reorganizării învățământului teologic ortodox, în condiţiile impuse de Legea pentru regimul general al cultelor (Decretul nr. 177/4 aug. 1948), Patriarhul Justinian a fost preocupat de creșterea calitativă a actului educațional, de elaborarea unor manuale care să garanteze o solidă pregătire teologică și de recrutarea unui corp profesoral de mare valoare, în care au fost menţinuţi chiar și teologi având cazier politic, precum și intelectuali mireni consideraţi „indezirabili” de regimul comunist. Deși autoritățile comuniste au înăsprit cenzura, Patriarhul Justinian a impulsionat publicarea unui număr impresionant de cărți religioase. La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă au fost imprimate două ediții sinodale ale Sfintei Scripturi (1968, 1975), cu tiraje foarte mari, mai multe ediţii ale cărților de cult, dar și scrieri teologice și duhovnicești, cărți de rugăciune și de învățătură ortodoxă. Periodicele bisericești, al căror număr a sporit prin apariția a cinci reviste mitropolitane și a uneia centrale, Ortodoxia, au găzduit în paginile lor și textele unor intelectuali interziși în publicațiile academice oficiale. Calitatea publicațiilor teologice româneşti a fost apreciată în întreg spațiul ortodox. În pofida regimului politic ostil din România, Biserica Ortodoxă Română a continuat și a intensificat activitățile administrative, pastoral-misionare și cultural-educaționale. A fost adoptat un nou Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (19-20 oct. 1948). Patriarhul Justinian a încercat să oprească sau să diminueze agresiunile puterii totalitare la adresa monahismului ortodox, pe care l-a considerat un bastion al luptei spirituale împotriva comunismului. După deposedarea mănăstirilor de o mare parte a bunurilor lor (martie 1949), Patriarhul Justinian a reuşit să creeze surse de finanțare care să permită așezămintelor monahale să supraviețuiască în vremurile vitrege care se întrezăreau. Cu multă chibzuință, a susținut înființarea în incinta mănăstirilor a unor ateliere meșteșugărești care să execute comenzi ale unităților de stat, asigurându-și astfel veniturile care le ajutau să funcţioneze. Astfel, monahii şi monahiile care au rămas în mănăstiri le-au salvat și au afirmat utilitatea unirii rugăciunii cu munca. Patriarhul s-a opus cu vehemență proiectului de aşa-zisa „reformă” a mănăstirilor, obligând regimul politic să-și asume singur promulgarea nocivului Decret 410 (28 oct. 1959), care a dat o grea lovitură vieții monahale prin desființarea multor așezăminte și reducerea semnificativă a numărului monahilor. După aplicarea decretului, el a încercat să-i atenueze efectele, reușind să ocrotească mulți monahi care se opuneau regimului comunist şi construirii unei societăți fără Dumnezeu. Datorită eforturilor Patriarhului Justinian, au fost construite și mai ales restaurate numeroase biserici și mănăstiri. A acordat o atenție deosebită așezămintelor monahale din Arhiepiscopia Bucureștilor, fiind cinstit între ctitorii-restauratori ai Mănăstirilor Radu-Vodă, Ghighiu, Ciorogârla și Zamfira și între ctitorii iniţiatori ai Schiturilor Techirghiol, Dragoslavele, Cricov-Jercălăi. De asemenea, i se datorează restaurarea Catedralei și a Paraclisului Patriarhal, a Palatului Cancelariei Sfântului Sinod și înființarea Bibliotecii Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim. În multe mănăstiri au fost organizate muzee de artă religioasă, dar și așezăminte sociale pentru preoți bătrâni și singuri. Pe durata păstoririi sale, s-au organizat mari evenimente care au ridicat prestigiul Bisericii noastre: la 28 februarie 1950, în plin regim stalinist, din inițiativa sa, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în rândul sfinților a mai multor ierarhi, cuvioși, martiri și mărturisitori români și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se păstrează în România. Patriarhul Justinian a fost un promotor al dialogului panortodox și inter-creștin. Paralel cu bogata sa activitate cultural-misionară și administrativă într-o vreme de dictatură comunistă, plină de restricții şi presiuni asupra vieții Bisericii, el a reuşit, cu răbdare constantă şi înțelepciune practică, să dezvolte legături apropiate cu Bisericile Ortodoxe surori şi cu alte comunități creştine. A reprezentat, cu demnitate şi înţelepciune, Biserica Ortodoxă Română pe plan internațional, la întruniri interortodoxe sau intercreştine.Alături de Patriarhul Justinian, la loc de cinste se numără mulţi ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 2000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la canalul Dunăre – Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia, de cele mai multe ori pentru acuzații total nefondate, dar consideraţi periculoși pentru regimul comunist. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au făcut din Biserica Ortodoxă Română una dintre instituțiile fundamentale ale rezistenței neamului românesc împotriva ateismului militant. Patriarhul Justinian a încercat să limiteze efectele epurărilor clerului și a intervenit în favoarea clericilor arestați, de cele mai multe ori socotiţi ca fiind „vinovați” numai pentru a fi împărtășit alte valori decât cele ale ateismului materialist. Sunt foarte numeroase mărturiile despre intervențiile sale în favoarea eliberării preoților arestaţi, fapt care a produs nemulţumire autorităţilor comuniste. Pe mulți dintre cei pe care regimul comunist îi considera „reacționari”, Patriarhul Justinian i-a menţinut în cercul său de colaboratori, apărând astfel teologi, preoți și monahi suspecţi pentru atitudinea lor anticomunistă. Când, între anii 1958-1959, a început un nou val de represiune asupra clericilor, Patriarhul Justinian nu a putut împiedica arestarea unor colaboratori apropiați, a unor duhovnici apreciați și a unor străluciți profesori de teologie, ceea ce evidențiază limitele demersurilor sale de a reduce amploarea persecuțiilor. Însă, după ispășirea pedepsei, mulți dintre supraviețuitorii lagărelor comuniste, lipsiți complet de mijloace de subzistență, au fost reintegrați în preoție sau încadrați în structurile administrative și în instituțiile de învățământ ale Bisericii. Dragostea Patriarhului Justinian față de Biserica lui Hristos i-a dat curajul să înfrunte regimul politic în pofida tuturor amenințărilor și să fie un apărător înțelept al Ortodoxiei în timpul comunismului.În acest an, în care îl comemorăm pe vrednicul de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist, am avut bucuria de a primi, la prăznuirea hramului Catedralei Patriarhale din București, vizitele frățești ale Întâistătătorilor și Ierarhilor delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în secolul 20 sub dictatura comunistă: Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia. Ca şi Biserica Ortodoxă Română, aceste Biserici au trecut prin aceleași încercări dramatice şi tragice în perioada dictaturii comuniste. Prezența acestor Biserici Ortodoxe surori la București a avut și o valoare de simbol – aceea de a comemora în stare de comuniune eclezială pe ierarhii, clericii și creștinii ortodocși din diferitele Biserici Ortodoxe Autocefale din Europa Răsăriteană, care, în timpul regimului comunist, au mărturisit, adeseori cu prețul vieții, credința lor statornică în iubirea Preasfintei Treimi. Actul solemn comemorativ semnat de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și proclamat în cadrul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Patriarhală din București în ziua prăznuirii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie 2017) reflectă recunoștința față de toți apărătorii Ortodoxiei din timpul comunismului. Suferințele acestora constituie dovezi ale credinței și jertfelniciei creștine pe care trebuie să le prețuim, să le păstrăm permanent în memorie și să le transmitem generației prezente și celei viitoare. Dăruirea de sine a Patriarhului Justinian, exprimată în lucrarea sa administrativă, pastorală, misionară, culturală şi socială, pentru binele Bisericii Ortodoxe Române reprezintă pentru noi, cei de astăzi, ierarhi, cler şi credincioși, un model luminos de credinţă vie şi de slujire sinceră a Mântuitorului Iisus Hristos şi a Bisericii Sale. A fost un patriarh iubitor de Hristos şi de Biserică, rugător şi luptător, harnic şi darnic, patriot şi deschis spre cooperare cu alte popoare, mult îndurător şi apoi biruitor, un dar al lui Dumnezeu în vremuri grele, cultivat cu multă osteneală spre binele Bisericii. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să binecuvinteze lucrările acestei conferinţe pastoral-misionare şi să ne dăruiască tuturor ajutorul Său pentru a fi şi nou slujitori vrednici ai Bisericii Sale!
† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: ZL/ Mircea Popa
