14 Noiembrie 2017
În perioada 6-13 noiembrie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, parohia Sângeorgiu de Mureș II, protopopiatul Târgu-Mureș, a organizat, în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici Mureșeni, Asociația Culturală „Constantin Romanu-Vivu” și Asociația Culturală „Sfântul Gheorghe”, o tabără de pictură de icoane pe sticlă. Pe parcursul unei săptămâni, 12 artiști iconari de pe raza județului Mureș au pictat o serie de icoane dedicate Sfinților Români, dar și mai multe icoane tradiționale. Scopul taberei a fost acela de a realiza icoane pentru noua biserică a parohiei, aflată în construcție, dar și de a le arăta celor interesați felul în care se pictează o icoană pe sticlă. Luni, 13 noiembrie a.c., a avut loc vernisajul taberei de pictură, în prezența pictorilor, autorităților locale, invitaților, precum și a credincioșilor parohiei. După slujba de sfințire a icoanelor, preotul paroh Eugen Bărăian le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat însemnătatea teologică a icoanei, precum și importanța ei în viața credincioșilor. În continuare, au susținut alocuțiuni: domnul ing. Sofalvi Sandor, primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, domnul Călin Bogătean, artist plastic și profesor de Arte Plastice în municipiul Târgu-Mureș, și domnul Ilarie Gh. Opriș, președintele Asociației Artiștilor Plastici Mureșeni. Pentru efortul deosebit pe care l-au depus timp de o săptămână, artiștii au primit din partea organizatorilor diplome, precum și câteva cadouri. De asemenea, ca semn de apreciere a strădaniei depuse, organizatorii taberei le-au facilitat iconarilor o excursie de documentare la Muzeul Național de Icoane pe Sticlă de la Sibiel, județul Sibiu. Activitatea din parohia Sângeorgiu de Mureș II se înscrie în cadrul manifestărilor prilejuite de Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti din Patriarhia Română.