Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală

20 Noiembrie 2017
Luni, 20 noiembrie a.c., în ajunul praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba Vecerniei Mari cu Litia, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. După slujbă, Ierarhul nostru a adresat un cuvânt de învățătură elevilor seminariști, studenților teologi și credincioșilor prezenți. În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța modelului demn de urmat al Maicii Domnului pentru desăvârșirea noastră morală. Frumusețea spirituală a Fecioarei Maria și buchetul virtuților morale care i-a înnobilat ființa reprezintă aspectele la care trebuie să medităm în urcușul nostru duhovnicesc. De asemenea, prin smerita ascultare și prin încredințarea în voia Părintelui ceresc, Fecioara din Nazaretul Galileii a devenit Maica Vieții. În finalul cuvântării, Arhipăstorul Alba Iuliei a spus: „Inima curată a Stăpânei cerești bate neîncetat din iubire pentru noi. Din inima Maicii Domnului se revarsă roua îndurării divine și balsam suav care acoperă rănile deschise și sângerânde ale tuturor copiilor ei de pe acest pământ. Trebuie doar să privim spre Paradis, unde a fost înălțată Mama noastră, și să trăim pe pământ lăsându-ne purtați și călăuziți de ea. Încântați de milostivirea imensă a Maicii Domnului, fiecare dintre noi va simți îndemnul lăuntric să rostească frecvent această scurtă și eficientă rugăciune: «Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău»”. În timpul primei săptămâni din postul Nașterii Domnului, elevii și studenții celor două școli teologice din municipiul Alba Iulia participă la programul liturgic special din cadrul Săptămânii duhovnicești. Începând cu săptămâna trecută, în fiecare zi, elevii și studenții au luat parte la slujbele de seară oficiate la Catedrala arhiepiscopală, după care le-au fost sădite în suflet cuvinte de învățătură rostite de mai mulți preoți din cuprinsul Eparhiei.
Share