22 Noiembrie 2017
Marți, 21 octombrie a.c., de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul cu hramul „Sfântul Simion Ștefan” din incinta Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia. În timpul slujbei, la momentele rânduite, Arhipăstorul Alba Iuliei l-a hirotonit diacon pe tânărul Denis Damian, iar pe diaconul Nicolae Ötvos l-a hirotonit preot pe seama parohiei Gănești, protopopiatul Târnăveni. În omilia rostită, Părintele Arhiepiscop Irineu a realizat un frumos portret spiritual al Maicii Domnului, îndemnându-i pe cei prezenți să mediteze la modelul sublim al Fecioarei din Nazaretul Galileii, care a devenit Maica Vieții li ocrotitoarea creștinilor. În finalul cuvântului, Înaltpreasfinția Sa a spus: „Astăzi, purtăm rănile păcatelor, suntem învăluiţi în negura ispitelor şi loviţi de tragediile vieţii. Dar să nu disperăm, pentru că dincolo de nori, în ceruri, avem o Mamă bună şi nemuritoare, o Împărăteasă vie care ne priveşte cu duioşie, se roagă şi mijloceşte pentru noi. Să ne apropiem de ea cu încredere şi să ne ghemuim la sânul ei iubitor ca nişte copii adorabili, şi ea în mod cert ne va ajuta în necazurile, eşecurile, lipsurile şi în toate suferinţele noastre”. La final, părintele prof. dr. Eugen Pintea, directorul Seminarului Teologic, i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru purtarea de grijă față de școala de teologie și, în numele cadrelor didactice și al tuturor elevilor, i-a urat Întru mulți ani cu prilejul aniversării a 27 de ani de slujire arhierească. La această frumoasă sărbătoare închinată Maicii Domnului, în anul 1990, Înaltpreasfințitul Irineu a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului de către vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist, alături de un sobor de ierarhi, în Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca.