22 Noiembrie 2017
Marți, 21 noiembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în Sala mare a Palatului Culturii din municipiul Târgu-Mureș, a avut loc conferinţa duhovnicească „Maica Domnului - Icoană a tinereţii curate”, susţinută de către părintele profesor doctor Constantin Necula de la Sibiu. Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare, peste 700 de oameni, de toate vârstele, au venit să îl asculte pe unul dintre cei mai iubiți preoți ortodocși din România. În deschiderea evenimentului Grupul Psaltic „Anastasios” din municipiul Târgu-Mureş, dirijat de către psaltul Iustinian-Ioachim Simion, a interpretat mai multe cântări religioase. Apoi, după o scurtă prezentare a domnului Ioan Chiorean, redactor la Radio Târgu-Mureş, despre preotul şi omul Constantin Necula, a urmat prelegerea distinsului profesor. Tema aleasă, „Maica Domnului - Icoană a tinereţii curate”, a fost legată de praznicul Naşterii Maicii Domnului şi de cel al Intrării în Biserică a Maicii Domnului. După prelegere, voluntarii din Liga Tinerilor au interpretat 2 colinde tradiţionale, iar apoi părintele Necula a răspuns la întrebările şi frământările venite din partea publicului. Evenimentul duhovnicesc s-a încheiat cu colinda „O, ce veste minunată”. Această conferinţă a fost organizată de către Asociația „Muguri de lumină”, alături de colaboratorii acesteia: Inspectoratul Școlar al Județului Mureș, Direcția pentru Cultură Mureș și Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Mureș, condusă de către părintele profesor Iuliu Florea.