Festival coral la Aiud

4 Decembrie 2017
Ziua de duminică, 3 decembrie a.c., a fost una deosebită pentru comunitatea culturală aiudeană. În această zi a debutat festivalul coral care poartă numele marii personalități aiudene, dirijorul Dorin Pop, profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 100 de ani. Festivalul coral aiudean este un eveniment cultural și artistic deosebit, care își propune să cinstească memoria și activitatea de excepție, precum și să prezinte lumii moștenirea artistică a omului și dirijorului Dorin Pop. Primul din cei trei copii ai familiei preotului Iosif Pop, primul protopop al Aiudului, Dorin Pop a efectuat studii de specialitate la Cluj, Timișoara și București, pentru ca, începând cu anul 1951, pentru o perioadă de două decenii să ocupe o catedră la Conservatorul din Cluj. Între anii 1968-1972 a fost decanul Facultății de Compoziție, Dirijat și Pedagogie. S-a stins din viață la data de 15 octombrie 1985. În cadrul primei ediții, desfășurată la Căminul Cultural din localitatea Ciumbrud, au evoluat patru formații corale. Onoarea de a deschide festivalul a revenit Corului „Sacerdotes Domini” al Protopopiatului Aiud, care a încălzit inimile celor prezenți cu frumoase colinde românești și care a fost apreciat pentru evoluția artistică. Alături de corul preoților din Protopopiatul Aiud au intrat pe scenă Corul „Astra” din Câmpia Turzii, Corul „Doruleț” din Ocna Mureș, iar la final, invitatul special, Corul „Cappella Transylvanica” al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, dirijat de Prof. Dr. Cornel Groza. Pentru toți cei prezenți a fost o după-amiază deosebită, o încântare a inimii și un act de suflet, care se dorește a fi perpetuat în anii următori.
Share