Părintele Arhiepiscop Irineu a vizitat copiii din Aşezământul social „Sfântul Nicolae” din parohia Valea Lungă

12 Decembrie 2017
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul copiilor de la Aşezământul social „Sfântul Nicolae” din parohia Valea Lungă, protopopiatul Blaj. Însoțit fiind de părintele Nicolae Ignat, consilier social al Eparhiei Alba Iuliei, marți, 12 decembrie, Părintele Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la acest așezământ aflat în rețeaua socială a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Arhipăstorul nostru le-a oferit daruri copiilor și a stat de vorbă cu ei, povestindu-le despre importanța praznicului Crăciunului și despre Pruncul divin. În cadrul acestei întâlniri a Ierarhului cu angajații centrului și cu copiii instituționalizați, Înaltpreasfinţia Sa a spus: „În urmă cu două mii de ani, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiu al Omului, luând chip de prunc în cetatea Betleem. Sfânta Evanghelie ne spune că Iisus sporea cu vârsta şi cu înţelepciunea, adică Se dezvolta fizic şi spiritual. Iată de ce se cuvine să iubim copiii şi să fim preocupaţi de sănătatea lor trupească şi de formarea spiritual-morală. Acestea se realizează aici printr-o lucrare socială exemplară, care exprimă umanismul evanghelic”. Așezământul social „Sfântul Nicolae” a fost înființat în anul 2006 ca răspuns la nevoile de asistență socială din rândul copiilor și a persoanelor vârstnice din comunitate. În prezent, Aşezământul din Valea Lungă funcţionează prin eficienta colaborare dintre Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba.
Share