18 Decembrie 2017
Este deja o tradiție ca, în duminica premergătoare Praznicului Nașterii Domnului, parohiile de pe Valea Aiudului să se întâlnească într-o comuniune de colindă și bucurie sfântă. La acest festival participă parohiile Izvoarele, Vălișoara, Poiana Aiudului, Livezile și Măgina. În fiecare an, gazdă este una din parohiile menționate. Ediția de anul acesta, a IV-a, s-a desfășurat în biserica parohiei Vălișoara, unde slujește părintele Cristian Rațiu. În deschiderea evenimentului părintele Ioan Bogdan, protopop al protopopiatului Aiud, a adresat un cuvânt de bun venit participanților și credincioșilor din toate parohiile vecine, prezenți în număr mare. Părintele protopop a remarcat importanța colindului în Tradiția creștină răsăriteană și a felicitat grupurile corale pentru faptul că sunt păstrătoare fidele ale colindelor străbune și ale portului popular românesc. În continuare, gazda serii, părintele Cristian Rațiu, a invitat pe rând grupurile de colindători coordonate de preoții parohi: parohia Măgina - Ioan și Titus Fufezan, parohia Livezile - Răzvan Țârău, parohia Poiana Aiudului - Mihai Popa, parohia Izvoarele - Virgil Filimon. Fiecare grup a intonat câte trei colinde specifice satului sau colinde tradiționale românești. Parohia gazdă, Vălișoara, a fost reprezentată de un grup de colindători format din elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, pregătiți de doamna profesoară Teodora Craiu, fiică a satului. După ce au colindat toate grupurile, membrii parohiei Vălișoara, împreună cu fii ai satului, au cântat un colind tradițional. La final, toți cei prezenți în biserică, exprimând bucuria adunată în suflet de-a lungul serii, a dat glas colindului „Trei păstori”. În încheierea festivalului, părintele Cristian Rațiu a mulțumit tuturor pentru participare și a invitat pe domnul Horațiu Han, primarul comunei Livezile, să transmită un gând celor prezenți. Acesta a remarcat frumusețea costumelor populare ale colindătorilor, care s-a armonizat cu momentul și locul evenimentului, și a urat tuturor sărbători cu pace, liniște și bucurie sfântă în inimi și în case. La ieșirea din locașul bisericesc toată lumea a participat la o mică agapă frățească, pregătită cu drag de către Primăria Comunei Livezile, cea care susține anual această seară de colinde. Festivalul se dorește a fi un preambul la vestea Nașterii Domnului, adusă de colindători la casele fiecăruia dintre noi în Ajunul Crăciunului, dar și o întărire a legăturii duhovnicești dintre preoții și credincioșii de pe frumoasa Vale a Aiudului.
Pr. Titus Fufezan
Pr. Titus Fufezan