20 Decembrie 2017
Duminică, 17 decembrie, s-a desfăşurat la Vinerea, a III-a ediţie a festivalului de colinde, ,,Colinda – o evanghelie populară“. Această manifestare are loc anual în postul Naşterii Domnului, la iniţiativa preoţilor parohi ai celor două biserici ortodoxe, Adrian Cebotari şi Andrei Dănilă, cu sprijinul celor două consilii parohiale ale bisericilor ,,Sf. Ierarh Nicolae” şi ,, Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, din localitate.
Pe scena Căminului Cultural din Vinerea au urcat, rậnd pe rậnd şi au încậntat cu superbele lor colinde romậneşti, Roxana Chiorean, elevă a Şcolii Populare de Artă, micii colindători ai Şcolii Generale ,,Dr. Ioan Mihu” Vinerea îndrumaţi de învăţătorii Ioan Buda, Luminiţa Enescu, Ana Herlea şi Marcel Cibu, acompaniaţi de elevii cercului de chitară condus de preotul Adrian Cebotari, grupul ,,Mlădiţe Cugirene” al prof. Ionela Popa, corurile reunite ale celor două biserici ortodoxe din Vinerea, dirijor Gabriel Gavrilă, grupul ,,Anotimpuri” format din elevi din Cugir şi Vinerea, îndrumaţi de către prof. Luminiţa Cebotari şi preotul Adrian Cebotari, Darius Birăesc, care a încậntat asistenţa interpretậnd colinde la orgă , Cătălina Furdui din Orăştie, o fiică a satului, solistă a cunoscutului Ansamblu Jidvei-Romậnia, grupul ,,Cậmpul Pậinii” pregătit de învăţătorul Ioan Buda , Mădălina Cậrje, elevă a Liceului de Artă ,,Regina Maria” Alba Iulia. Spectacolul a fost prezentat de către elevii Monica Călaru şi Mihai David. La concertul de colinde au asistat peste 400 de spectatori, printre care s-au aflat : primarul oraşului Cugir, Adrian Teban - fiu al satului Vinerea, consilierul judeţean Dan Cherecheş, consilierul local, Ioan Ferchean, Dorin David – preşedintele Societăţii Culturale ,,Vinereana”, Aurel Voicu – preşedintele Asociaţiei ,,Pro Cugir”, Rodica Florea – director Casa de Cultură Cugir.Ing. Dorin David