Slujire arhierească de Anul Nou

2 Ianuarie 2018
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a slujit la Catedrala Reîntregirii, cu prilejul Anului Nou. După slujba Vecerniei mari și a Litiei, înainte de miezul nopții, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de mulțumire și de binecuvântare a începutului noului an calendaristic civil. În noaptea trecerii dintre ani a fost citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an 2018. După momentele de rugăciune, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt despre valoarea timpului în lucrarea mântuirii noastre. În ziua praznicului Tăierii împrejur cea după trup a Domnului și în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a celebrat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în Catedrala Reîntregirii. În cuvântul rostit, Ierarhul nostru i-a îndemnat pe cei prezenți să investească timpul dăruit de Dumnezeu pentru întărirea credinței, în pofida risipirii lui pentru lucrurile acestei lumi deșarte. În acest sens, a spus: „La plinirea vremii Timpul dăruit lui Dumnezeu este o investiție în eternitate. Nouă ni se cere să fim în veghe, să fim gata pentru ziua în care viața noastră se va sfârși și cartea vieții în care sunt înscrise faptele noastre se va închide și se va pecetlui până la Judecata universală. De aceea, atât cât mai avem vreme, să păzim poruncile lui Dumnezeu, să săvârșim fapte bune și să petrecem în viețuire sfântă. Așa făcând, Dumnezeu ne va primi în ceata Sfinților Săi și ne va face părtași la slava negrăită a Împărăției Sale”. La finalul cuvântării, Întâistătătorul Eparhiei noastre a subliniat importanța anului nou – 2018 ca an centenar al Marii Uniri de la 1918 înfăptuită la Alba Iulia.
Share