6 Ianuarie 2018
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a slujit la Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureș cu prilejul praznicului Botezului Domnului. Arhipăstorul nostru a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, după care a oficiat slujba Aghiasmei mari în fața Catedralei, într-un frumos sobor de preoți și diaconi, în mijlocul mulțimii credincioșilor mureșeni. În omilia rostită, Ierarhul Alba Iuliei a spus următoarele: „Noi, care purtăm numele de creștin, suntem chemați să ne împodobim ființa și viața cu virtuțile lui Hristos, Împăratul nostru și Dumnezeul nostru. Purtarea cu vrednicie a numelui de creștin ne obligă să respectăm angajamentul făcut la Botez, depunând eforturi sincere de a trăi stilul de viață al lui Hristos, o viață pe care Domnul a trăit-o când era pe pământ. Sfântul Grigorie Palama ne spune că privind la modelul sublim al desăvârșirii noastre morale, la Iisus Hristos, și noi trebuie să trăim fără de păcat, prin imitarea lui Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: «și voi, socotiți-vă că morți îi sunteți păcatului, dar vii lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, Domnul nostru»”.