Vizite arhiereşti în protopopiatul Alba Iulia

16 Ianuarie 2018
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat marţi, 16 ianuarie a.c., o serie de vizite canonice în protopopiatul Alba Iulia. Arhipăstorul nostru a vizitat în decursul zilei parohiile: Miceşti, Şard, Ţelna, Ighiu, Ighiel şi Craiva, fiind însoţit de către părintele protopop Teofil Slevaş. Itinerarul pastoral-misionar al Înaltpreasfinţiei Sale are ca scop atât stimularea vieţii spirituale din parohii, cât şi asigurarea unei riguroase organizări administrative. Părintele Arhiepiscop Irineu i-a încurajat pe păstorii duhovniceşti să stăruiască în eforturile lor pastorale, asigurându-i totodată de importanţa lucrării pe care ei o desfăşoară, cu multă jertfă, în ogorul Bisericii Ortodoxe strămoşeşti pentru propăşirea poporului român. În cuvintele ziditoare de suflet pe care le-a adresat credincioşilor care l-au primit cu bucurie, Înaltpreasfinţia Sa i-a îndemnat pe aceştia să lupte cu multă putere şi credinţă pentru menţinerea trează a conştiinţei de sine şi a valorilor creştine autentice, pentru a deveni misionari ai Mântuitorului Iisus Hristos într-o societate pierdută în ignoranţă şi secularizată.
Share