12 Februarie 2018
Luni, 12 februarie 2018, cu începere de la ora 9.30, în Sala de şedinţe a complexului bisericesc „Peregrinus” din cadrul Schitului „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia, s-a desfăşurat şedinţa anuală a Casei de Ajutor Reciproc (C.A.R.) a clerului şi personalului neclerical din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Lucrările ședinței au fost deschise de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu care i-a sfătuit pe toţi membrii acestui organism din cadrul administrației eparhiale să contribuie efectiv la buna desfăşurare a activităţilor specifice şi la întrajutorarea celor lipsiţi şi aflaţi în nevoi. În cadrul şedinţei părintele arhidiacon Rafael Orzeiu, consilier economic, în calitate de preşedinte al CAR, a citit darea de seamă pe anul 2017 în care a prezentat veniturile, cheltuielile şi toate activităţiile acestui organism. În afară de împrumuturile acordate membrilor CAR, în decursului anului trecut s-au oferit mai multe ajutoare financiare, în mod gratuit, unor persoane aflate în situaţii speciale (naşterea unor copii, intervenţii chirurgicale şi decese). La final, toate rapoartele şi documentele prezentate au fost aprobate de plenul şedinţei, după care, părintele consilier le-a mulţumit tuturor celor prezenţi. Tot în această zi, de la ora 11.00, sub preşedinţia Părintelui Arhiepiscop Irineu a avut loc întâlnirea anuală de lucru cu cei zece părinţi protopopi ai Eparhiei. În deschidere, Chiriarhul nostru le-a adresat un cuvânt de zidire duhovnicească şi de încurajare pentru misiunea apostolică pe care o au de realizat. Apoi, părinţii consilieri au prezentat câteva aspecte administrativ-economice, pastoral-misionare şi culturale care se doresc a fi realizate în decursului acestui an. Tot în cadrul şedinţei, au mai fost discutate şi alte probleme curente din viaţa Eparhiei.