15 Februarie 2018
Preafericirea Voastră, Înaltpreasfințiile Voastre, Preasfințiile Voastre, Precucernici Părinți și iubiți frați,
Nu pot să dau curs mesajului meu de astăzi, fără a-mi exprima inițial, sentimentele de care sunt cuprins în aceste momente. Pe de-o parte, o satisfacție fără margini îmi umple sufletul de bucurie, văzând Biserica noastră tot mai înfloritoare, spre slava Domnului și-a țării, dar, în același timp am și regretul că astfel de întruniri n-au loc mai des pentru a facilita relaționarea dintre noi și împărtășirea reciprocă a experiențelor noastre, care nu pot fi decât benefice pentru bunul mers al Bisericii și pentru noi toți. Fiindcă întrunirea de față este ultima din acest mandat în cadrul ANB, vreau să-mi afirm mândria de a fi ortodox și că am fost membru al acestui înalt for al Bisericii noastre. În aceste vremuri de subversive încercări pentru națiunea română, Biserica strămoșească are uriașa sarcină ca prin slujitorii ei să ridice scutul sfințeniei și să apere poporul de cei care vor sa-l vadă îngenuncheat în fața imoralității ,a dezbinării și a secularismului. Dragi părinți, aveți drept ajutor puterea oferită de Harul Stăpânului Absolut și adeziunea la dreapta credință a peste 86% dintre români, care și-au arătat întotdeauna încrederea în misiunea Bisericii. Cred că acum se impune, mai mult ca oricând, o reformare morală a întregii societăți românești, așa cum în mod profetic spunea Părintele Bartolomeu: ,,Vom face reforme economice și politice, dar toate acestea nu vor avea roade dacă nu vom face reforma morală a poporului român!” Și cine să facă această reformă morală a societății dacă nu Biserica prin cei care o slujesc? Cu mai multă forță și fără nicio ezitare să recultivăm între români respectul, prețuirea și încrederea în ancestralele noastre comori, prin care am dăinuit în istorie: limba, tradițiile și credința cea adevărată. Suntem obligați cu toții ca alături de învățătura moral-creștină să repunem istoria României în linia întâi în procesul de formare și educare a copiilor noștri. Am senzația că ne fuge istoria de sub picioare, că tinerii noștri cresc fad, fără sentimentul dragostei de țară și al apartenenței la acest neam. Din păcate ne-am uitat eroii și neglijăm îi a-i mai da exemplu generației actuale de adolescenți. Să cimentăm în sufletele românilor următorul adevăr: dacă voievozii și eroii noștri nu s-ar fi gândit la noi, astăzi, cu siguranță am fi vorbit altă limbă și am fi avut altă credință. Aș propune Sfântului Sinod ca anul viitor sau unul din anii care vor urma să fie dedicat Istoriei României și astfel să marcăm începutul reafirmării vrednicilor noștri înaintași. Din păcate întâlnim dubioase acțiuni cu scop ușor intuibil de întunecare a miturilor istorice românești, lovindu-se dramatic la temelia conștiinței că aparținem unui popor cu descendență nobilă a cărui istorie este plină de personalități cu anverguri carpatice. Astfel, auzirăm că Marelelui Mihai îi lipsea sentimentul unității de neam, că bietul Horea era membru al unei organizații secrete și că providențialul Iancu Avrămuț era un rătăcit pe potecile Apusenilor. Și exemplele pot continua. Mă doare sufletul când văd conștiința tinerilor noștri pângărită cu atâta viclenie informațíonală menită să zdruncine românismul în ansamblul său. Să înțeleagă toți că ați iubi țara și poporul nu înseamnă a fi șovin sau extremist, ci este rodul unei educații sănătoase, firești, dar în același timp și o formă de conservare în fața unor curente tot mai acerbe de universalizare a tot ce există în lume. Este ușor de observat că în istorie n-a existat niciodată acalmia unei pajiști cu miei și nici nu va fi atâta timp cât răul umblă prin lume răgnind ca un leu. Astăzi, cel necurat a abandonat sabia și uzitează cel mai sofisticat arsenal economic și informatic capabil să răstoarne firescul din lume. Tot timpul națiunile vigilente au stat cu garda ridicată și cu privirea ațintită spre cei dezbinați și needucați, gata pregătiți să-i înhațe. Dacă școala actuală are neputințele ei în confruntarea cu provocările prezentului, Biserica, în schimb, are puterea Hristică să lupte, prin cuvânt și condei, alături de poporul dreptmăritor pentru dăinuirea pe mai departe a românismului în spațiul ,,primit moștenire de la copiii noștri”, cum spunea Regele Mihai, și păstrat prin jertfele nenumăraților eroi și martiri români. Nu pot să nu-l pomenesc aici pe vrednicul Ion Arion, stegarul Unirii, un tânăr veteran de război, originar din Iara, jud. Cluj, răpus de un glonț în timp ce flutura tricolorul pe peronul gării din Teiuș, în seara zilei de 30 nov. 1918, fiind singurul martir al Marii Uniri.Era un tânăr de 24 de ani care jurase consătenilor să nu lase steagul tricolor din mână decât cu prețul vieții. Demn de menționat este și un alt mare erou, Samoilă Mîrza, fotograful Unirii, prea puțin cunoscut până acum, care a reușit să imortalizeze singurele dovezi istorice că Adunarea de la Alba Iulia s-a petrecut aievea, împlinindu-se astfel ,,pohta” lui Mihai Viteazu ca românii să fie una și singuri stăpânitori la ei acasă. Printre martirii pe-a căror jertfă s-a clădit România Mare se numără și vitejii soldați ai regimentului de infanterie 32 Mircea, care la Mărășești, în august 1917, au luptat doar la baionetă, în cămașile lor albe de in, apărând cu disperare ultima redută a țării neocupată de inamic. Oare ce-or fi fost în sufletul bieților feciori la auzul ordinului menționat într-o cronică a vremii: ,,Inainte, pe ei, mă, pe ei, băieți!” Ce mai putem spune cînd reevocăm faptele jertfelnice ale glorioșilor noștri înaintași, decât să ne plecăm genunchii în fața memoriei lor și să rostim cu pioșenia cuvenită: ,,Doamne, Te rugăm, pomenește-i în Împărăția Ta!” Trăim acum un moment istoric și se cuvine să-i mulțumim Domnului că ne-a făcut contemporanii aniversării centenare a neprețuitei nostre iubiri, România Mare. La 1 decembrie 1918 doar s-a oficializat o realitate firească aproape bimilenară, aceea că românii au trăit pe aceste pamânturi întotdeauna uniți în cuget și-n simțire, vorbind aceeași limbă și mărturisind aceeași credință. Închei adresând tuturor apelul Comitetului organizatoric al Adunării Naționale de la Alba Iulia: ,,Frați români, locul cel mai istoric al neamului vă așteaptă cu brațele deschise! Veniți deci sa-l atingeți cu pasul vostru ca să simțiți fiorul ce l-a mișcat odată pe marele voievod cu nume de arhangheli, pe martirii Horea, Cloșca și Crișan, pe craiul munților, Avram Iancu, și pe toți cei care au început și au lucrat la realizarea visului de veacuri, pe care noi, cei de azi, îl vedem ca pe răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc!”
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ȘI POPORUL ROMÂN DREPTCREDINCIOS!
Prof. Daniel Fonoage
Nu pot să dau curs mesajului meu de astăzi, fără a-mi exprima inițial, sentimentele de care sunt cuprins în aceste momente. Pe de-o parte, o satisfacție fără margini îmi umple sufletul de bucurie, văzând Biserica noastră tot mai înfloritoare, spre slava Domnului și-a țării, dar, în același timp am și regretul că astfel de întruniri n-au loc mai des pentru a facilita relaționarea dintre noi și împărtășirea reciprocă a experiențelor noastre, care nu pot fi decât benefice pentru bunul mers al Bisericii și pentru noi toți. Fiindcă întrunirea de față este ultima din acest mandat în cadrul ANB, vreau să-mi afirm mândria de a fi ortodox și că am fost membru al acestui înalt for al Bisericii noastre. În aceste vremuri de subversive încercări pentru națiunea română, Biserica strămoșească are uriașa sarcină ca prin slujitorii ei să ridice scutul sfințeniei și să apere poporul de cei care vor sa-l vadă îngenuncheat în fața imoralității ,a dezbinării și a secularismului. Dragi părinți, aveți drept ajutor puterea oferită de Harul Stăpânului Absolut și adeziunea la dreapta credință a peste 86% dintre români, care și-au arătat întotdeauna încrederea în misiunea Bisericii. Cred că acum se impune, mai mult ca oricând, o reformare morală a întregii societăți românești, așa cum în mod profetic spunea Părintele Bartolomeu: ,,Vom face reforme economice și politice, dar toate acestea nu vor avea roade dacă nu vom face reforma morală a poporului român!” Și cine să facă această reformă morală a societății dacă nu Biserica prin cei care o slujesc? Cu mai multă forță și fără nicio ezitare să recultivăm între români respectul, prețuirea și încrederea în ancestralele noastre comori, prin care am dăinuit în istorie: limba, tradițiile și credința cea adevărată. Suntem obligați cu toții ca alături de învățătura moral-creștină să repunem istoria României în linia întâi în procesul de formare și educare a copiilor noștri. Am senzația că ne fuge istoria de sub picioare, că tinerii noștri cresc fad, fără sentimentul dragostei de țară și al apartenenței la acest neam. Din păcate ne-am uitat eroii și neglijăm îi a-i mai da exemplu generației actuale de adolescenți. Să cimentăm în sufletele românilor următorul adevăr: dacă voievozii și eroii noștri nu s-ar fi gândit la noi, astăzi, cu siguranță am fi vorbit altă limbă și am fi avut altă credință. Aș propune Sfântului Sinod ca anul viitor sau unul din anii care vor urma să fie dedicat Istoriei României și astfel să marcăm începutul reafirmării vrednicilor noștri înaintași. Din păcate întâlnim dubioase acțiuni cu scop ușor intuibil de întunecare a miturilor istorice românești, lovindu-se dramatic la temelia conștiinței că aparținem unui popor cu descendență nobilă a cărui istorie este plină de personalități cu anverguri carpatice. Astfel, auzirăm că Marelelui Mihai îi lipsea sentimentul unității de neam, că bietul Horea era membru al unei organizații secrete și că providențialul Iancu Avrămuț era un rătăcit pe potecile Apusenilor. Și exemplele pot continua. Mă doare sufletul când văd conștiința tinerilor noștri pângărită cu atâta viclenie informațíonală menită să zdruncine românismul în ansamblul său. Să înțeleagă toți că ați iubi țara și poporul nu înseamnă a fi șovin sau extremist, ci este rodul unei educații sănătoase, firești, dar în același timp și o formă de conservare în fața unor curente tot mai acerbe de universalizare a tot ce există în lume. Este ușor de observat că în istorie n-a existat niciodată acalmia unei pajiști cu miei și nici nu va fi atâta timp cât răul umblă prin lume răgnind ca un leu. Astăzi, cel necurat a abandonat sabia și uzitează cel mai sofisticat arsenal economic și informatic capabil să răstoarne firescul din lume. Tot timpul națiunile vigilente au stat cu garda ridicată și cu privirea ațintită spre cei dezbinați și needucați, gata pregătiți să-i înhațe. Dacă școala actuală are neputințele ei în confruntarea cu provocările prezentului, Biserica, în schimb, are puterea Hristică să lupte, prin cuvânt și condei, alături de poporul dreptmăritor pentru dăinuirea pe mai departe a românismului în spațiul ,,primit moștenire de la copiii noștri”, cum spunea Regele Mihai, și păstrat prin jertfele nenumăraților eroi și martiri români. Nu pot să nu-l pomenesc aici pe vrednicul Ion Arion, stegarul Unirii, un tânăr veteran de război, originar din Iara, jud. Cluj, răpus de un glonț în timp ce flutura tricolorul pe peronul gării din Teiuș, în seara zilei de 30 nov. 1918, fiind singurul martir al Marii Uniri.Era un tânăr de 24 de ani care jurase consătenilor să nu lase steagul tricolor din mână decât cu prețul vieții. Demn de menționat este și un alt mare erou, Samoilă Mîrza, fotograful Unirii, prea puțin cunoscut până acum, care a reușit să imortalizeze singurele dovezi istorice că Adunarea de la Alba Iulia s-a petrecut aievea, împlinindu-se astfel ,,pohta” lui Mihai Viteazu ca românii să fie una și singuri stăpânitori la ei acasă. Printre martirii pe-a căror jertfă s-a clădit România Mare se numără și vitejii soldați ai regimentului de infanterie 32 Mircea, care la Mărășești, în august 1917, au luptat doar la baionetă, în cămașile lor albe de in, apărând cu disperare ultima redută a țării neocupată de inamic. Oare ce-or fi fost în sufletul bieților feciori la auzul ordinului menționat într-o cronică a vremii: ,,Inainte, pe ei, mă, pe ei, băieți!” Ce mai putem spune cînd reevocăm faptele jertfelnice ale glorioșilor noștri înaintași, decât să ne plecăm genunchii în fața memoriei lor și să rostim cu pioșenia cuvenită: ,,Doamne, Te rugăm, pomenește-i în Împărăția Ta!” Trăim acum un moment istoric și se cuvine să-i mulțumim Domnului că ne-a făcut contemporanii aniversării centenare a neprețuitei nostre iubiri, România Mare. La 1 decembrie 1918 doar s-a oficializat o realitate firească aproape bimilenară, aceea că românii au trăit pe aceste pamânturi întotdeauna uniți în cuget și-n simțire, vorbind aceeași limbă și mărturisind aceeași credință. Închei adresând tuturor apelul Comitetului organizatoric al Adunării Naționale de la Alba Iulia: ,,Frați români, locul cel mai istoric al neamului vă așteaptă cu brațele deschise! Veniți deci sa-l atingeți cu pasul vostru ca să simțiți fiorul ce l-a mișcat odată pe marele voievod cu nume de arhangheli, pe martirii Horea, Cloșca și Crișan, pe craiul munților, Avram Iancu, și pe toți cei care au început și au lucrat la realizarea visului de veacuri, pe care noi, cei de azi, îl vedem ca pe răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc!”
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ȘI POPORUL ROMÂN DREPTCREDINCIOS!
Prof. Daniel Fonoage
