21 Februarie 2018
Marţi, 20 februarie a.c., în sala de festivităţi a Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” din municipiul Alba Iulia, a avut loc ceremonia dedicată aniversării celor 50 de ani de activitate ai Centrului Militar Judeţean Alba. Acest important eveniment s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, centrale şi judeţene, precum şi comandanţi ai unităţilor din sistemul naţional de apărare şi ordine publică. La această zi de sărbătoare au participat personalul Centrului Militar Judeţean Alba, dar şi foşti angajaţi, camarazi şi colaboratori. În cadrul ceremonialului au fost acordate diplome de onoare şi au fost premiaţi învingătorii competiţiei sportive desfăşurate cu acest prilej. Adresându-se celor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a spus: „Mă bucur să fiu prezent, astăzi, la acest jubileu al Centrului Militar Judeţean Alba şi e firesc să fiu aici, pentru că slujitorii Bisericii au fost întotdeauna alături de slujitorii Armatei, convinşi fiind că Biserica şi Armata sunt pietre de hotar şi factori de echilibru ai vieţii sociale. Precum spunea vrednicul de pomenire Nicolae Colan, Mitropolitul Ardealului, „Biserica şi Armata sunt chemate să stea jertfelnic în slujba neamului, în tot chipul străduindu-se pentru neatârnarea lui”. Eu aş adăuga, cu smerenie, că Biserica şi Armata trebuie să se străduiască din răsputeri să lucreze spre folosul, bunul nume, prosperitatea şi demnitatea acestui neam aşezat de Dumnezeu în sânul carpatic şi la fereastra mării, Grădina Învierii sau Grădina Maicii Domnului. Când eram copil acasă de câte ori vedeam un ostaş sau un militar eram emoţionat şi priveam la el ca la un arhanghel şi cred că e firesc, pentru că Armata are o sacralitate şi nu pot concepe Armata fără drapelul ţării şi fără Sfânta Cruce, precum inspirat scria Andrei Mureşanu: „Preoţi cu crucea-n frunte / Că oastea e creştină”. Aşa am izbutit noi să străbatem veacuri vitrege şi să ajungem la minunate izbânzi. Acum este Anul centenar, 100 de ani de la marele eveniment al unirii Transilvaniei cu ţara-mamă. Suntem privilegiaţi că trăim acum, noi toţi, şi nu putem să nu ne gândim la ostaşii care s-au jertfit pentru libertate şi demnitate, căzând pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Oasele lor stau la temelia României întregite. Vieţile lor, cum spunea cărturarul Onisifor Ghibu, sunt „pietre de temelie pe care se înalţă falnic clădirea României noastre de astăzi”. Amintindu-ne de toţi care s-au sacrificat pentru împlinirea visului de aur, Marea Unire, noi, care trăim astăzi, avem chemarea să apărăm identitatea naţională, tezaurul nostru etnic şi integritatea ţării, suveranitatea României, spre înaintarea progresivă şi întărirea unităţii noastre sufleteşti a întregului neam românesc. Se cer din partea noastră credinţă tare în Dumnezeu şi iubire jertfelnică pentru glia străbună. Cu ocazia acestui eveniment festiv, felicit pe domnul comandant şi urez domniei sale şi tuturor ostenitorilor acestei nobile instituţii, sănătate, spor în cele bune şi împliniri binecuvântate. Fie ca harul, pacea şi îndurarea Dumnezeului Savaot să ne adumbrească pe toţi”.