1 Martie 2018
Copiii de la Centrul de zi ,,Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni au primit zilele trecute vizita copiilor de la Centrul de Zi ,,Sfânta Filofteia” din Silivaş. Sub genericul ,,Prietenii din vecini”, cei 50 de copii beneficiari ai celor două centre de zi s-au prezentat unii altora, au servit împreună masa şi s-au apropiat, discutând teme de interes. Copiii au cântat împreună cântece de primăvară şi au realizat materiale tematice pentru Ziua Mărţişorului şi Ziua Mamei. La final, oaspeţii au primit simbolul primăverii, mărtişorul, în semn de apreciere a timpului petrecut împreună. ,,Activitatea a fost pregătită astfel încât copiii să identifice reguli cu privire la raporturile lor cu ceilalţi copii, să descopere şi să construiască relaţii sociale de grup şi să dovedească dorinţa de participare la activitatea unor grupuri, să coopereze şi să relaţioneze pe timpul sarcinilor de lucru, obiective realizate în totalitate. Dorinţa de a descoperi şi de a pune în valoare partea luminoasă din sufletul aproapelui, a semenului nostru, este un deziderat împlinit, pentru că unul din cele mai frumoase lucruri este prietenia. Acestea sunt experienţe din care copiii învaţă”, a spus părintele Vladimir Beregoi, coordonatorul celor două centre de zi. Centrul de zi „Sfânta Filofteia” din Silivaş funcţionează din anul 2004, iar Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni a fost deschis în 2011. Ambele centre oferă servicii unui număr de 25 de copii şi funcţionează într-un parteneriat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia prin Filiala Războieni - Cetate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi consiliile locale din Hopârta, respectiv Ocna Mureş. În cadrul centrelor sunt oferite copiilor servicii educative, recreative şi de socializare, servicii de informare şi consiliere, programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă şi de dezvoltare personală, intervenţie psihologică, pedagogică şi socială, suport material, hrană, îmbrăcăminte şi igienizare dar şi consiliere şi sprijin pentru părinţi. Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni este susţinut şi de Fundaţiile FAER Reghin şi HEKS România care oferă sprijin financiar în cadrul unui proiect cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia
Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia