Icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul adusă de la Mănăstirea Vatopedu a ajuns la Catedrala arhiepiscopală

4 Martie 2018
Sâmbătă, 3 martie, la ora 17:00, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, a întâmpinat, în fața Catedralei arhiepiscopale, delegația ce a însoțit icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, adusă de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte. Acest prețios odor a fost dăruit Ierarhului nostru de către Părintele Arhimandrit Efrem Vatopedinul. După primirea delegației, soborul de clerici și mulțimea de credincioși, alături de Arhipăstorul nostru, au purces într-o procesiune în jurul Catedralei arhiepiscopale. După așezarea icoanei în Catedrală, la sfârșitul rânduielii procesionale, Părintele Sabin Vodă, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru aducerea icoanei, a dat citire mesajului transmis de către Părintele Arhimandrit Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatopedu. În continuare, Părintele Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat succint viața Cuviosului aghiorit și a evocat portretul moral, împodobit de numeroase virtuți, al Sfântului Paisie. În finalul cuvântării sale, Înaltpreasfinția Sa a spus: „Din cer şi din icoana sa, Sfântul Paisie ne transmite nădejdea şi bucuria Învierii, pe care noi le putem păstra mergând după Hristos pe calea strâmtă a crucii şi a jertfei. Din cer şi din icoana sa, el ne dă îndemn la bunăcuviinţă, la mărturisirea credinţei şi la râvnă duhovnicească, îndemn «să ne pregătim pentru patria noastră, pentru Rai». Conştientizându-ne, prin învăţăturile sale, că trăim anii Apocalipsei, Sfântul Paisie ne spune limpede: «Ceea ce va ajuta foarte mult pe oamenii de astăzi este exemplul nostru creştinesc şi viaţa noastră creștinească. Pe creștini trebuie să-i caracterizeze mărinimia, nobleţea şi jertfa». Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”
Share