Copiii din Delenii în vizită la cei suferinzi

12 Martie 2018
Sâmbătă, 10 martie a.c., persoanele vârstnice din parohia Delenii, protopopiatul Târnăveni, au avut parte de multe bucurii. Însoțiți de părintele paroh Silviu Jimborean și de doamna educatoare Camelia Madac, zece copii harnici și inimoși au vizitat credincioșii din sat aflați pe patul de suferință, pentru a le mângâia durerile și pentru a le oferi daruri făcute de mânuțele lor dibace. Mărțișoarele și felicitările pe care aceștia le-au confecționat cu multă dragoste, cântecele și poeziile, dar și multele urări de bine, au provocat multă emoție, lacrimi și au umplut de bucurie și nădejde inimile celor aflați în dureroase și grele încercări. Inițiativa acestei frumoase vizite aparține tânărului părinte Silviu Jimborean și se înscrie în programul său săptămânal de vizite pastorale. Prin astfel de vizite, părintele dorește să îi sprijine pe cei copleșiți de bătrânețe, neputințe și de suferințe, uitați de comunitate, în special de tineri. Un alt scop al acestor vizite este dezvoltarea armonioasă a copiilor, în duhul Evangheliei, și reprezintă o alternativă minunată pentru copiii captivați în lumea inteligenței artificiale.
Share