Slujire și bucurii duhovnicești alese, în parohia Izvoarele, protopopiatul Aiud

14 Martie 2018
Este limpede că în acest timp al Postului Mare, ființa omenească trăiește, din punct de vedere religios, altfel. Acum, „oamenii lui Dumnezeu” sunt asemenea îngerilor cerului, care în zborul lor inițiatic „iau calea durerii/ și calea iubirii/ iau calea de-a dreptul/ peste drum și peste păcat,/ iar la capătul timpului și zborului lor se află Însuși Dumnezeu”. Tocmai de aceea acum trebuie să învățăm să fim buni, să privim înlăuntrul nostru, să nădăjduim și să credem altfel și să fim convinși că răul și fărădelegea nu se așază decât în sufletele care au renunțat să iubească, să viseze și să înțeleagă că deasupra tuturor nevoilor și ambițiilor omenești, în fiecare dintre noi, stă ascunsă asemenea unei mari comori, care nu ne va trăda niciodată, purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Aceasta este, din punct de vedere al semnificației, Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare. Cu prilejul acesta, în parohia Izvoarele la Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, a fost prezent părintele Păunel Juchi, Inspector al departamentului pentru tineret, însoțit de patru elevi seminariști. Sfânta Liturghie oficiată şi solemnitatea aparte conferită de răspunsul dat la strană de elevii seminariști de la Alba Iulia au fost pentru credincioșii noștri cu adevărat slujire și bucurii duhovnicești alese. Împreună, preoți și credincioși, ne-am bucurat de rânduiala și frumusețea slujbei și a cuvântului de învățătură rânduite a se împlini în această duminică din Postul Mare. În parohia Izvoarele, drumul spre iubire și speranță al oamenilor a fost în mod deosebit luminat de cuvântul de învățătură și mesajul transmis de părintele inspector din partea Întâistătătorului nostru, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu. În cuvântul nostru i-am mulțumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru grija pe care neîncetat o poartă fiilor duhovnicești ai Eparhiei, asigurându-l de fidelitatea și buna noastră lucrare care înseamnă, deopotrivă, slava lui Dumnezeu, cinstirea tradițiilor și neamului nostru în veșnicia credinței și slujirii jertfelnice. Întrucât în această perioadă este serbată și venirea primăverii, sufletul iubitor al femeii fecioară, mamă, soție, am crezut de cuviință să oferim tuturor femeilor prezente la Sfânta Liturghie, în dar, câte o floare însoțită de mulțumirile și respectul nostru. Bunul Dumnezeu să ne ajute să petrecem în continuare în evlavie, tăcere și iubire drumul duhovnicesc către comemorarea Sfintelor Pătimiri și miracolul Învierii Domnului.

Pr. Cosmin Virgil Filimon
Share