Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Protopopiatul Blaj, organizează o serie de activăți ce se înscriu în tematica lunii martie, de promovare a vieții și sprijinirea mamei însărcinate. Vineri este programat un seminar "Provita" în cadrul căruia vor participa elevii din cadrul Liceului Tehnologic Jidvei, iar ulterior, la ora 13.30, în capela unităţii de învăţământ, va avea loc proiecţia filmului "Alegerea lui Alison". Filmul redă framântârile prin care trece o tânără aflată în criză de sarcină, într-un dialog al conştiinţei ei cu Dumnezeu, chiar în sala de aşteptare a unei clinici de avorturi, până ce alege să respingă avortul şi să dea naştere copilului. Duminică, de la ora 17, în Municipiul Blaj, va avea loc "Marșul pentru Viață".Acesta va avea ca punct de plecare a participanților Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", respectiv Biserica cu hramul "Sfântul Gheorghe". După slujba Acatistului Buneivestiri, desfășurat în intervalul orar 17 - 17,30, participanții vor porni spre Centrul Cultural "Iacob Mureșianu". Între orele 18 - 19, în interiorul Centrului Cultural, se va desfăsura un program "pentru viață" care va cuprinde mesajul Înaltpreasfințitului Irineu, intervenții ale unor invitați speciali, proiectarea unui film de scurt metraj și altele. Acest eveniment va încununa acțiunile desfășurate în această săptămână la Blaj.
Protopop,Pr. Ovidiu Pop