7 Aprilie 2018
În Sămbăta Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la Aşezământul social Sfântul Vasile cel Mare din Alba Iulia. Ierarhul nostru a așezat în sufletele copiilor şi a angajaţilor centrului un cuvânt de binecuvântare şi mângâiere, vorbindu-le despre Pătimirile Domului și despre Lumina Sfântă a Învierii. La finalul cuvântului ziditor Ierarhul nostru a spus: Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Aduceți-vă aminte de cei ce îndură rele, de vreme ce și voi sunteți în trup” (Evr. 13, 3). Oamenii care trec prin încercări sau care sunt săraci, bolnavi, necăjiți și abandonați au trebuință, mai întâi, de prietenia noastră. O relație de prietenie atinge atât inimile celor care sunt în nevoi, cât și ale celor care arată solidaritate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a coborât la iad, ca să le aducă celor închiși acolo vestea bună și eliberarea din suferință. Noi, creștinii, trebuie să-i întâlnim pe cei ce au nevoie de ajutorul nostru. Această întâlnire personală ne permite să descoperim demnitatea celuilalt și ne ajută să devenim mai umani, să ne comportăm ca fii ai Învierii. Centrul, coordonat de către părintele Marcel Duda, a fost înfiinţat în anul 2003 în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Consiliul Local Alba Iulia - Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul de Ajutor Maltez din Koblentz Germania. În cei 15 ani de funcţionare, Aşezământul Social Sfântul Vasile cel Mare din Alba Iulia a oferit ocrotire pentru zeci de copii şi tineri iar peste 30 dintre aceştia au părăsit aşezământul după vârsta de 18 ani şi s-au integrat social. Aşezământul Social Sfântul Vasile cel Mare din Alba Iulia funcţionează în cadrul reţelei sociale a Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia oferind găzduire, servicii educative şi de consiliere pentru 14 copii şi tineri cu vârste între 8 şi 20 de ani. Centrul a fost înfiinţat în anul 2003 în urma unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Consiliul Local Alba Iulia - Serviciul Public de Asistenţă Socială şi Serviciul de Ajutor Maltez din Koblentz Germania.