Evenimente culturale dedicate Centenarului Marii Uniri în parohia Fărăgău, protopopiatul Reghin

25 Iunie 2018

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a fost marcată într-un mod deosebit de credincioșii parohiei Fărăgău, protopopiatul Reghin.
După ce au participat la Sfânta Litughie, aceștia au fost invitați să reflecteze la importanța spirituală și națională a anului în curs, cunoscut cu numele de anul Centenarului Marii Uniri. În acest sens a fost subliniată ideea asumării de către poporul român a Crucii încă din etnogeneza lui, precum și aceea că, prin trăirea Crucii , poporul a dat naștere la numeroși sfinți și eroi.
Pentru a înlesni această reflecție, după încheierea Sfintei Liturghii, poporul dreptcredincios s-a deplasat la intrarea dinspre Reghin în localitate, unde veghează un monument din piatră, ridicat în anul 1935 din îndemnul doctorului Eugen Nicoară, cu sprijinul ASTRA Reghin – o cruce pe care se află consemnate numele eroilor români din Fărăgău căzuți în Primul Război Mondial. Acest monument a fost restaurat și înfrumusețat prin arborarea unui falnic drapel. Aici a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor de către preotul paroh Hadrian-Horațiu Mălinaș, împreună cu preoți din parohiile învecinate, Pr. Silviu Florea din parohia Milășel și Pr. Cristian-Vasile Moldovan din parohia Ercea.
Apoi mulțimea de credincioși în frunte cu preoții, au pornit spre un alt obiectiv, o cruce impunătoare, iluminată pe timp de noapte, care veghează asupra văzduhului hotarelor satului, fiind vizibilă de la câțiva kilometri, unde a fost oficiată slujba de sfințire.


Pr. Hadrian Horațiu Mălinaș

Share