30 Iunie 2018
În ultimele zile ale Postului Sfinților Petru și Pavel, din dorința de a sublinia caracterul misionar și mărturisitor al tânărului de astăzi, într-o lume tot mai secularizată, după modelul celor doi sfinți, în perioada 25-28 iunie a.c., cea mai mare parte a grupului de voluntari al Protopopiatului Alba Iulia a participat la un curs special de formare ca animatori, pentru taberele de vară organizate de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.
Timp de câteva zile, voluntarii Grupului de Inițiativă al Protopopiatului Alba Iulia au trecut prin mai multe experiențe pentru a deveni animatori. Rezultatul a fost unul minunat, fiind consolidată o echipă de 25 animatori care vor coordona taberele de vară, încercând să construiască experiențe ziditoare prin atelierele de dezvoltare personală creștin – ortodoxă și mai ales prin jocurile adresate copiilor și tinerilor.
Dincolo de bucuria întâlnirii și seriozitatea de care au dat dovadă cei implicați, se cuvine, la final, să mulțumim Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iulia, Centrului de training Dynamis al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, pentru cursul de formare, și Protopopiatului Ortodox Alba Iulia, care susțin și încurajează acest tip de activități, investind în cea mai importantă resursă: OMUL.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și face parte din calendarul de activități din cadrul anului omagial 2018, dedicat unității de credință și de neam.
„Pentru experiențe unice și formarea de prietenii trainice vă recomandăm să vă alăturați nouă. În schimbul participării voastre, vă oferim o redescoperire personală, mai aproape de CINE SUNTEȚI cu adevărat”.
Teofil Slevaș,
Coordonator voluntari GIPAI