Prima ediţie a Festivalului Interjudeţean „Ochii Copiilor-Icoană a Unirii”

21 Iulie 2018
În perioada 18-19 iulie a.c., Parohia Ortodoxă Târnăveni II, reprezentată prin părintele paroh Iernuțan Ioan Alin, în colaborare cu Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Târnăveni, reprezentată de doamna director profesor Istrate Mihaela, au organizat ,,FESTIVALUL INTERJUDEȚEAN „OCHII COPIILOR- ICOANĂ A UNIRII”, ediția I.
Activităţile au debutat la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu”, unde copii de toate vârstele, din diferite şcoli şi parohii din Târnăveni, Bobohalma, Găneşti, Delenii, Băgaciu, Târgu Mureş și Cluj-Napoca au participat la concursuri desfăşurate pe secţiunile: „Pictură pe sticlă”- expoziţie-concurs de desen-pictură, „Eseuri istorice, religioase”- concurs de eseuri istorice pe tema Marii Uniri, a sărbătoririi în acest an a Centenarului sau eseuri religioase pe diferite teme şi „Atelier hand- made”- concurs de proiecte/miniproiecte pe tema Marii Uniri sau teme religioase. După finalizarea lucrărilor fiecare participant şi-a prezentat lucrarea şi mesajul pe care a vrut să-l transmită prin aceasta. Copiii s-au implicat în mod deosebit în realizarea proiectelor, dând dovadă de sensibilitate şi creativitate. Lucrările participanților au fost evaluate de către profesori de specialitate.
Ca răsplată a muncii depuse s-a organizat o excursie la Mănăstirea Recea, cu cazare peste noapte. Elevii au fost însoțiți de către părintele paroh Iernuțan Ioan Alin, părintele Nicolae Ioan Ötvös, alături de cadrele didactice coordonatoare: prof. Istrate Mihaela, prof. Iernuțan Maria, prof. Suciu Mihai, prof.Lupean Daniela, prof. Nemeș Anișoara, prof. Popean Romela.
Joi, 19 iulie, evenimentul a continuat la Biserica Sfânta „Treime din Târnăveni”, unde a avut loc o slujbă de binecuvântare. Lucrările realizate din suflet pentru suflete au fost aranjate într-o expoziţie în biserică pentru a putea fi vizualizate. Activităţile s-au încheiat prin peremierea copiilor şi a îndrumătorilor acestora.
Festivalul a fost organizat la iniţiativa părintelui paroh Iernuţan Ioan Alin şi a fost o reuşită. Copiii şi îndrumătorii lor şi-au exprimat dorinţa de a continua acest frumos şi educativ eveniment şi în anii următori.
Pr. Iernuțan Ioan Alin

Share