23 Iulie 2018
În perioada 2 - 20 iulie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a desfășurat, în parohia Vătava, protopopiatul Reghin, jud. Mureș, cea de a treia ediție a ,,Școlii de vară”, proiect inițiat de parohie, cu sprijinul dascălilor Școlii Gimnaziale din localitate, dar și a autorităților locale și județene, care l-au finanțat.
Pe parcursul celor trei săptămâni s-au desfășurat activități diverse, jocuri, concursuri și ateliere de creație. De asemenea, s-a organizat o excursie în Cetatea Unirii, în contextul centenarului Marii Uniri, spre înțelegerea și cinstirea trecutului. Apoi s-a întreprins o drumeție pe Scaunul Domnului, cel mai cunoscut punct de atracție al defileului Mureșului Superior. Pe parcursul ultimei săptămâni s-a desfășurat o tabără de pictură pe sticlă, în cadrul căreia tinerii participanți au pictat icoane care vor împodobi Biserica de lemn din sat. La aceste activități au participat un număr de peste 70 de copii și tineri, coordonați de 15 cadre didactice și voluntari.
În zi de sărbătoare, de prăznuire a Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, s-au încununat toate acestea prin expoziția realizată, dar mai ales prin participarea la Sfânta Liturghie și sfințirea icoanelor. Bucuria a fost sporită de participarea Părintelui consilier cultural, Oliviu Botoi, care a rostit și un cuvânt de zidire sufletească.
Pr. paroh, Vasile Rotaru