În Duminica a X-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din filia Făget a parohiei Crăciunelul de Sus, protopopiatul Blaj. Înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi, Arhipăstorul Alba Iuliei a oficiat slujba de târnosire a bisericii, după care a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvântul de învățătură.
Adresându-se credincioșilor prezenți la sfânta slujbă, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Trăim într-un veac în care am învățat să explorăm puterea vântului și a mării, a soarelui și a atomului, dar foarte puțini dintre noi am învățat să dezvoltăm deplin puterea credinței. Noi trebuie să descoperim tăria ei formidabilă spre a depăși deșertăciunea ideologiei și tumultul lumii. Astfel, sufletul eliberat de orice păcat poate, cu adevărat, să intre sub stăpânirea harului dumnezeiesc. Atunci omul înțelege importanța imensă a credinței creștine, izvorul mântuirii și al frumoaselor împliniri, busola călăuzitoare pe marea învolburată a vieții acesteia. Iată de ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă: «Să nu se tulbure inimile voastre. Credeți în Dumnezeu și în Mine credeți»”.
Comunitatea credincioșilor din filia Făget, parohia Crăciunelul de Sus, se află sub oblăduirea părintelui Daniel Cirebea, care pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată a fost hirotesit întru sachelar.