Slujbă de Te-Deum cu prilejul ceremonialului de depunere, la Catedrala Reîntregirii, a urnei cu pământ prelevat din toate provinciile istorice românești

17 Noiembrie 2018

Sâmbătă, 17 noiembrie a.c., Înaltpresfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat, începând cu ora 11.00, slujba de Te-Deum, cu prilejul ceremonialului de depunere, la Catedrala Reîntregirii, a urnei cu pământ adus din toate zonele istorice ale țării și de pe câmpurile de luptă. Acest eveniment a fost inițiat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” și marchează, în chip simbolic, unitatea neamului românesc. La finalul slujbei, a avut loc o paradă militară, după care a urmat depunerea urnei cu pământ în pridvorul Catedralei arhiepiscopale, unde a fost binecuvântată de către Chiriarhul nostru, Părintele Arhiepiscop Irineu.

În cuvântul adresat celor de față, Ierarhul nostru, făcând referire la acest eveniment emoționant, a afirmat faptul că manifestarea din această zi exprimă, în mod simbolic, omogenitatea ținuturilor românești, reunite, prin țărâna lor, într-un singur stat unitar. Totodată, Arhipăstorul Alba Iuliei a îndemnat pe cei prezenți să cultive unitatea de credință și de neam pentru a promova patrimoniul nostru religios și etnic. De asemenea, dintre numeroasele personalități care au luat cuvântul în cadrul acestui eveniment amintim pe domnul Visarion Neagoe, Președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, și pe domnul Emil-Dănuț Hălălai, Prefectul Județului Alba.

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” reprezintă o organizație care își desfășoară activitatea sub patronajul Ministerului Apărării Naționale şi sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române. În colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi cu Patriarhia Română, membrii asociației au decis ca această urnă cu pământ prelevat din toate provinciile istorice românești, precum și din locurile de jertfă ale ostașilor români, să fie primită şi depusă la Alba Iulia, în pridvorul Catedralei Reîntregirii, urmând să fie expusă timp de trei zile pentru a fi prezentată vizitatorilor.


Share