Expoziție patrimonială, organizată în municipiul Târgu-Mureș

29 Noiembrie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, se va desfășura, în perioada 30 noiembrie 2018 - 7 ianuarie 2019, expoziția de icoane de patrimoniu intitulată „Vestigii ortodoxe în spațiul mureșean. Unitate și spiritualitate românească”. Prezentarea va avea loc la Palatul Administrativ al Consiliului Județean Mureș, fiind inițiată de Protopopiatul Ortodox Târgu Mureș, în colaborare cu Prefectura Județului Mureș și Consiliul Județean Mureș.

Expoziția de față reprezintă una dintre numeroasele acțiuni derulate de Protopopiatul Ortodox Târgu-Mureș cu prilejul Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Prin intermediul acestora, se dorește a fi evidențiată bogăția cultural-religioasă pe care o deține Biserica strămoșească pe meleagurile mureșene.

Pr. protopop Olimpiu Zăhan


Share