16 Decembrie 2018
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numită și a Sfinților Strămoși, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a slujit, în sobor arhieresc, la Biserica Sfintei Învieri din Ierusalim, locaș situat în fața Sfântului Mormânt al Mântuitorului Hristos. Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscop de Sevastia, din soborul de arhierei mai făcând parte Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pantelimon, din cadrul Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
La Sfânta Liturghie au luat parte numeroși pelerini, printre care s-au aflat și membrii grupului de clerici și credincioși din Eparhia noastră, aflați, în aceste zile, dimpreună cu Părintele Arhiepiscop Irineu, în pelerinaj la Locurile Sfinte. Cu acest prilej binecuvântat, dreptslăvitorii creștini prezenți la sfânta slujbă au trăit cu emoție și evlavie sfântă momentele petrecute lângă mormântul Domnului înviat, unde moartea a fost înghițită de viață, unde întunericul a fost urmat de lumină și unde diavolul a fost înfrânt. La final, după ce au primit binecuvântare de la Arhipăstorul nostru, credincioșii pelerini s-au întors de la Biserica Sfântului Mormânt, pe străzile cetății, către St. George Hotel, cu sufletele pline de har și cuprinse de bucuria slăvitei Învieri a Domnului Hristos.
Tot în această zi, înainte de orele amiezii, Arhipăstorul nostru, însoțit de grupul de pelerini din Eparhia Alba Iuliei, a poposit la Așezământul ortodox român de la Ierusalim, al cărui Superior a fost între anii 1989-1990. Aici, Părintele Arhiepiscop Irineu a fost primit, dimpreună cu credincioșii pelerini, cu multă bucurie și dragoste frățească de către Superiorul Așezămintelor ortodoxe românești de la Ierusalim și Iordan, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaei, căruia Ierarhul nostru i-a conferit, în semn de prețuire, Ordinul eclesiastic „Donum Sacrum Unitatis”.
Adresându-se slujitorilor Așezământului și credincioșilor prezenți, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat bucuria de a se afla, cu prilejul anului în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, în pelerinaj la Locurile Sfinte. De asemenea, Chiriarhul nostru i-a îndemnat pe toți cei de față să mențină aprinsă torța spiritualității românești și să pună în practică fără preget învățătura Evangheliei lui Hristos, propovăduită pe pământul Daciei Pontice de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României.