Grupuri de colindători de pe întreg cuprinsul Eparhiei, la Centrul eparhial din orașul Marii Uniri

20 Decembrie 2018

Joi, 20 decembrie a.c., când Biserica noastră serbează Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului, în orașul Marii Uniri au poposit numeroase cete de colindători din județele Alba și Mureș pentru a vesti bucuria Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent, începând cu ora 10.00, în Salonul oficial al Centrului eparhial, unde a întâmpinat numeroasele grupuri de colindători de pe întreg cuprinsul Eparhiei noastre.

Cetele de colindători care s-au aflat în această zi la Centrul eparhial din Alba Iulia sunt: Corul de elevi al Școlii Gimnaziale „Zaharia Boiu” din Sighișoara, Ansamblul Cadrelor militare de la Penitenciarul Aiud, Corul parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Câmpeni, Corul „Evanghelismos” al preoților din Protopopiatul Ortodox Sebeș, Corul „Laudate Dominum” al preoților din Protopopiatul Ortodox Târgu-Mureș, Corul parohiei Vidrasău, Ansamblul vocal al parohiei Lunca Ampoiței, Corul parohiei Ampoița și Corul parohiei Toaca.

Tot în această zi, au vestit bucuria Nașterii Domnului, în prezența Părintelui Arhiepiscop Irineu, membrii Centrului eparhial. În semn de prețuire și binecuvântare, Arhipăstorul nostru le-a oferit tuturor colindătorilor câte un mic dar și le-a adresat cuvinte folositoare de suflet. De asemenea, Întâistătătorul Eparhiei noastre și-a exprimat bucuria prilejuită de prezența, în aceste zile, a numeroase grupuri de colindători în vechea Cetate a Bălgradului, care au vestit cu multă emoție și evlavie bucuria Nașterii Fiului lui Dumnezeu.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a spus: „Sărbătoarea Crăciunului revarsă în sufletele noastre bucuria mântuirii, vestită păstorilor din Betleem de către îngerii din cer. Această bucurie inefabilă o exprimă colindele, adevărate nestemate spirituale ale poporului nostru. De-a lungul vremii, colindele au constituit cartea noastră de citire, cartea noastră de istorie, un adevărat catehism pentru neamul românesc. De aceea, suntem datori să primim colindătorii, să iubim colindele şi să le transmitem mai departe. Mă bucur că în aceste frumoase zile de dinaintea praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos am primit cu dragoste părintească numeroase grupuri de colindători din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iuliei”.


Share