15 Ianuarie 2019
Marți, 15 ianuarie a.c., când Biserica noastră face pomenirea Sfinților Cuvioși Pavel Tebeul și Ioan Colibașul, începând cu ora 12.00, în Salonul oficial al Centrului eparhial, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba de binecuvântare a complexului Catedralei Reîntregirii, în urma amplelor lucrări de renovare și restaurare efectuate în cursul anului 2018. Cu acest prilej, s-au aflat de față părinții consilieri și inspectori din Permanența Consiliului Eparhial, clericii slujitori ai Catedralei arhiepiscopale, precum și o parte dintre angajații Centrului Eparhial.
Din inițiativa și prin implicarea Părintelui Arhiepiscop Irineu, în întâmpinarea sărbătorii Centenarului Marii Uniri, 1 Decembrie 2018, a fost restaurat și renovat în profunzime ansamblul arhitectural din jurul Catedralei arhiepiscopale, fiind renovate și înfrumusețate reședința arhiepiscopală și întreg sediul administrației eparhiale. După reamenajarea spațiului existent, au fost inaugurate noi încăperi destinate activităților socio-culturale și religioase: Sala „Sfântul Ierotei”, Aula „Sfântul Simion Ștefan”, Salonul „Emilian Episcopul” și Eclesiarhia.
La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop Irineu, în cuvântul adresat celor prezenți, a evidențiat faptul că restaurările substanțiale din cadrul complexului Catedralei arhiepiscopale au fost realizate în semn de prețuire față de trecutul glorios al înaintașilor noștri, care s-au jertfit pentru demnitatea neamului și unitatea poporului român. De asemenea, Arhipăstorul nostru i-a îndemnat pe cei de față să păstreze și să valorifice, cu credință și dăruire, patrimoniul etnic al neamului nostru dreptcredincios. În continuare, cei prezenți au putut vizita spațiile care au fost restaurate pe parcursul anului precedent, precum și încăperile nou-inaugurate.