Festival de muzică sacră, desfășurat în protopopiatul Blaj

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Protopopiatul Ortodox Blaj, în parteneriat cu parohia Mănărade, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” din Blaj și Primăria municipiului Blaj, a organizat, în Duminica a VII-a după Paști, ediția a V-a a Festivalului de muzică sacră intitulat „Lăudați-l pe Domnul întru sfinții Săi”, desfășurat la Căminul Cultural din Mănărade.

În lumina Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), s-a dorit ca acest eveniment să cuprindă și un moment de recunoștință adus dascălilor care au profesat în Mănărade pe parcursul timpului. Astfel, în semn de prețuire pentru merituoasa activitatea didactică desfăşurată, 12 învățători și profesori au primit diplome de excelență și flori. Aceștia au fost întâmpinați într-un cadru festiv de către doamna Zehan Platon-Ana, directorul unității de învățământ, alături de învățători, profesori și părintele Mihai Ștefan, la Școala unde și-au desfășurat activitatea. În deschiderea Festivalului prezentat de doamna înv. Călina Comșa, părintele protopop Ovidiu Pop a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța colaborării dintre Biserică, Școală și comunitate.

De asemenea, au participat ca invitați ai acestui festival Corul „Eufonia” al preoților Protopopiatului Ortodox Blaj, coordonat de părintele Mihai Bedelean, Grupul de elevi al Școlii Gimnaziale din Mănărade, coordonat de cadrele didactice, Andreea Ștefania Mihai, elevă a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, doamna prof. dr. Cristina Dolcoș, doamna prof. Alexandra Băcilă, Robert Maier, elev al Liceului de Muzică și Arte Plastice „Regina Maria” din Alba Iulia, și Daria Maria, elevă a Școlii Gimnaziale „Ion Pop Reteganul” din Sâncel, coordonată de părintele Ștefan Cătăuță.

Pr. Mihai Ștefan

Share