12 August 2019
În perioada 9-18 august, la Mănăstirea Oașa, se desfășoară Tabăra Națională „Părintele Teofil Părăian”, eveniment ce reunește 180 de tineri din întreaga țară. Tabăra este organizată de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei și Mănăstirea Oașa, fiind intitulată „Satul meu, icoana mea”. Tinerii vor încerca să se integreze în programul Mănăstirii prin participarea zilnică la Sfânta Liturghie, la slujbele Postului Adormirii Maicii Domnului, la activitățile gospodărești (ascultări), la conferințe, dialoguri duhovnicești și activități de cunoaștere.
Conform informațiilor furnizate de către doamna prof. Carmen Mihaela Jinariu, sâmbătă, 10 august, în mijlocul tinerilor a fost prezent domnul Costion Nicolescu, doctor în teologie la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Domnia sa a adus în atenție frumusețea tulburătoare a satului românesc care izvorăște din suportul ei spiritual major, din cultura învierii și a crucii pe care o are poporul român. Misiunea tinerilor este de a redescoperi și asuma valorile satului pentru a purta duhul lor în lumea agitată și tulbure în care trăim.
Duminică, 11 august, tinerii, îmbrăcați în costume populare, au participat la Sfânta Liturghie. În mijlocul tinerilor a fost prezent domnul conf. dr. Sebastian Moldovan, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Prelegerea domnului Sebastian Moldovan s-a intitulat „Ce este satul și de ce ne temem de el?”. Plecând de la experiența concretă a tinerilor prezenți, majoritatea de la oraș, domnia sa a subliniat faptul că satul se caracterizează pe densitatea legăturilor dintre oameni, bazate pe credințe, obiceiuri, tradiții, interacțiune, convivialitate, interacțiune aparte cu mediul. Astfel satul devine paradigmă a parohiei și a oricărei comunități din care fiecare dintre noi facem parte.
Luni, 12 august, tinerii se vor întâlni cu părintele conf. univ. dr. Jan Nicolae, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, recunoscut ca fiind o persoană preocupată de tradiție și folclor ca mijloace de transmitere a credinței. Marți, 13 august, invitatul taberei va fi domnul Iosif Ciunterei care le va face o proiecție de filme despre tradițiile românești. Miercuri, 14 august va fi invitat domnul conf. univ. dr. Avram Fițiu de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj.
În cadrul taberei, tinerii vor participa la cele două hramuri ale Mănăstirii: sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) și a Sfântului Gheorghe Pelerinul (17 august). În zilele următoare, tinerii vor realiza o drumeție pe Vârful Fetița unde vor avea un dialog duhovnicesc cu părinții de la Mănăstirea Oașa, iar sâmbătă, 17 august, în ziua de prăznuire a Sfântului Gheorghe Pelerinul, vor viziona filmul documentar realizat de Doxologia: „Pelerin pe urmele pelerinului”.
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei